Potrivit unui comunicat trimis de Consiliul Județean Bihor în luna ianuarie, bazinul didactic de înot din Nucet a avut termen de finalizare luna februarie, pe când cele din Marghita și Beiuș luna martie.
[eadvert]
Directorul Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna, susține că întârzierile sunt datorate vremii nefavorabile.
„A venit frigul și am fost obligați să prelungim termenul de finalizare cu 80 de zile. În timpul iernii nu se poate pune faianță și gresie. Am reînceput lucrul după 15 martie”, a explicat sursa citată.
El mai spune și că se confruntă și cu lipsa muncitorilor specializați în lucrările necesare la acest tip de investiții. „Foarte puțini muncitori cu care putem să lucrăm. Este o investiție interesantă, bazinul din Săcueni a fost primul de acest gen din Bihor și nu sunt oameni care se pricep să facă o piscină pentru bazin de înot”, a explicat Vitalyos. Directorul ADD susține că majoritatea bazinelor au acum termen de predare sfârșitul lunii mai. „După această dată, contractul nu se mai poate prelungi. Din luna mai încolo constructorul va fi penalizat”, a dat asigurări directorul agenției.
Cele mai avansate
Stadiul lucrărilor la bazinele de înot din județ sunt la 65% la Ștei și Salonta și 90% la cel din Nucet, acesta fiind cel mai avansat proiect din cele șase care sunt în execuție. „În Nucet s-a finalizat montarea aparatelor în grupurile sanitare, iar acum se lucrează la montarea rigolelor din jurul piscinei. Lucrările sunt aproape de final și la complexul din Valea lui Mihai, unde stadiul a ajuns la 85%. Aici s-a finalizat pregătirea pereților interiori pentru aplicarea vopselei decorative și lavabile și se montează sistemele de ventilație”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.
CJ Bihor, prin ADD Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice. „Bazinele didactice de înot vor fi destinate școlilor pentru inițierea elevilor, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement”, mai trasmite sursa citată. Autoritățile își motivează decizia de a investi în aceste proiecte prin faptul că „specialiștii în sănătate recomandă pentru prevenția obezității practicarea a minimum 150 de minute de efort fizic moderat/săptămână”, iar înotul este una dintre activitățile sportive recomandate pentru beneficiile multiple, atât pentru prevenția obezității, cât și pentru dezvoltarea musculoscheletică armonioasă, prevenția bolilor cardiovasculare și a diabetului, prevenția și tratamentul bolilor osteoarticulare. „De asemenea, includerea programelor didactice de înot în activitatea copiilor a determinat reducerea incidenței înecului”, scrie în comunicatul CJ Bihor.
Bazinul didactic de înot din Săcueni a fost finalizat și predat în administrarea primăriei. Recepția a avut loc anul trecut, în 19 martie.
Date tehnice
Orașele Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m. Bugetul alocat pentru întreaga investiție este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități este responsabilă de lucrări firma Costa Voc Impex SRL.
Stadiul lucrărilor, potrivit comunicatelor CJ:
Ianuarie 2022
Bazin didactic de înot în Nucet: 80%
Bazin didactic Valea lui Mihai: 80%
Bazin didactic de înot în Marghita: 70%
Bazin didactic de înot în Beiuș: 75%
Bazin didactic de înot în Ștei: 60%
Bazin didactic de înot în Salonta: 60%
Martie 2022
Bazin didactic de înot în Nucet: 90%
Bazin didactic Valea lui Mihai: 85%
Bazin didactic de înot în Marghita: 71%
Bazin didactic de înot în Beiuș: 69%
Bazin didactic de înot în Ștei: 65%
Bazin didactic de înot în Salonta: 65%
Trimite articolul
Xde ce va mirati?
nici cea olimpic dupa doi ani de renovare nu este gata inca…