Potrivit opiniilor exprimate de managerii societăţilor comerciale, în perioada mai-iulie 2010 se conturează o stabilitaterelativă a activităţii în industria prelucrătoare, în sectoarele de construcţii şi servicii şi o scădere moderată în comerţul cu amănuntul, comparativ cu cele trei luni anterioare. Opiniile au fost exprimate de peste 8.000 de manageri din domeniile industriei prelucrătoare, construcţiilor comerţului şi serviciilor, într-o anchetă de conjunctură realizată de Institutul Naţional de Statistică.
Tendinţe
În industria prelucrătoare se preconizează o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii cu o scădere a numărului de salariaţi (în special în întreprinderile mari cu peste 500 de angajaţi), dar cu o creştere a preţurilor. În unele domenii scăderea numărului de salariaţi va fi mai mare: metalurgie, fabricarea mijloacelor de transport, fabricare produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.
Volumul producţiei în construcţii va cunoaşte o relativă stabilitate în următoarele trei luni. Continuă să scadă numărul de salariaţi, în special în întreprinderile mici cu mai puţin de 50 de angajaţi. În ceea ce priveşte preţurile, managerii preconizează o stabilitate relativă a acestora.
În comerţul cu amănuntul va avea loc o scădere moderată a activităţii. Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea o tendinţă de relativă stabilitate. La fel şi volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri. Numărul de salariaţi va scădea, dar vor creşte, în schimb, preţurile de vânzare cu amănuntul.
Singurul sector pentru care se estimează o stabilitate relativă atât a numărului de salariaţi cât şi a activităţii şi preţurilor pentru perioada mai – iulie este cel al serviciilor, semn că urmează perioada concediilor.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!