După participarea la turneul european în peste 16 locaţii din Belgia, Cehia şi Franţa, Trupa Arcadia se întoarce pentru a juca spectacolul O mie şi una de frontiere (Povestea lui Aladin) în faţa îndrăgitului public orădean.
Coproducţie
Spectacolul este o coproducţie multinaţională, cu implicarea unor artişti din România, Cehia, Belgia şi Franţa, care prezintă povestea unui grup de actori ambulanţi opriţi la trecerea unei frontiere. Pentru a rezolva această problemă, ei improvizează pentru poliţistul de frontieră un spectacol de păpuşi despre aventurile lui Aladin. Datorită magiei şi a umorului din piesă, actorii îi conving pe poliţist, dar şi pe spectatori, că şi-au câştigat dreptul de a traversa frontiera.
Arhetipurile de commedia dell’arte, marionetele clasice cu fire şi păpuşile bunraku sunt ingredientele principale folosite pentru a reda fascinanta poveste orientală, totul fiind îmbogăţit de iluzia decorurilor şi a imaginilor 3D. Pentru rezervări, sunaţi la agenţia teatrului – 0259/440.742, în intervalul 10-19, de luni până vineri, iar în weekend între orele 10-13. Biletele se achiziţionează de la agenția teatrului sau online: www.biletmaster.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!