Şomerii români care se angajează într-o ţară din Uniunea Europeană sau Spaţiul Economic European primesc sprijin financiar pentru relocare şi acomodare.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă este parteneră, alături de serviciile publice de ocupare din Danemarca, Finlanda, Slovenia, Irlanda, Portugalia, Spania, Luxemburg, Insulele Azore și Madeira, Asociaţia suedeză a oamenilor de știință, Agenţia suedeză pentru creştere economică şi regională și Work-live-Stay-Danemarca de Sud, în cadrul proiectului „Reactivate”, proiect aprobat de Comisia Europeană. În cadrul acestui proiect, Serviciul Public de Ocupare din Suedia este aplicant principal.
Condiţii şi sume
„«Reactivate» este un proiect dedicat persoanelor aflate în şomaj în vârstă de peste 35 ani şi angajatorilor cu nevoi de recrutare și se concentrează pe IMM-urile din toate ţările Uniunii Europene. Scopul proiectului este să asigure legătura dintre angajatorii care dețin locuri de muncă vacante greu de ocupat și candidații calificaţi din toată Europa”, ne-a informat Simona Burdean, consilierul Eures de la AJOFM Bihor.
Şomerii care caută un loc de muncă și iau parte la proiect, printr-un pachet de servicii de mobilitate, pot primi sprijin financiar pentru: prezentarea la interviul de angajare, sprijin pentru a se stabili în noua țară în care își găsesc locul de muncă, sprijin familial suplimentar în cazul în care se relocă împreună cu familia, acces la un curs de limbă străină și la un curs de recunoaştere a calificărilor.
„Pentru a fi eligibile, persoanele beneficiare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie şomer în vârstă de peste 35 ani; să fie cetăţean al unei țări UE; să fie rezident într-o țară a UE care aplică pentru un loc de muncă într-o altă ţară UE decât ţara lui de reşedință. Contractul de muncă trebuie să aibă o durată de cel puţin 6 luni, să fie cu normă de cel puţin 50 la sută dintr-o săptămână normală de lucru, iar întreprinderile la care se angajează să se încadreze în categoria întreprinderilor mici și mijlocii înregistrate în condițiile legii”, a explicat consilierul Eures.
Sumele pe care le pot primi şomerii care aplică la un loc de muncă prin acest proiect sunt cuprinse între 810 şi 1.620 de euro. Astfel, şomerii care se angajează în Bulgaria, în condiţiile amintite anterior, primesc 810 euro. Cei care se angajează în Ungaria şi Polonia primesc 840 de euro, iar cei care se angajează în Croaţia, Lituania şi Letonia primesc 860 de euro. Pentru angajarea în Cehia, Slovacia şi Letonia se primesc 950 de euro, iar pentru Cipru, Malta, Portugalia şi Slovenia – 1.050 de euro.
Cel mai mult vor primi şomerii care îşi găsesc un loc de muncă în Danemarca şi Norvegia, câte 1.620 de euro. Pentru cei care se relocă împreună cu familia se alocă un spijin suplimentar.
În cadrul proiectului nu pot fi acceptate costurile de dublă finanțare, adică plata călătoriei și a cazării nu pot fi susținute de către angajator sau o altă autoritate. Alte informaţii legate de program pot fi obţinute de la consilierul Eures din cadrul AJOFM Bihor din Oradea, str. Transilvaniei nr. 2.
Citiți principiile noastre de moderare aici!