După ce, la nivel naţional, s-au impus măsuri stricte pentru organizarea serviciului religios, Biserica Ortodoxă din România şi-a intensificat prezenţa în mediul social românesc, dar şi în spaţiu online. Pentru a preîntimpina o eventuală ciză umanitară, oamenii bisericii au oferit hrană caldă pentru lucrătorii medicali şi vamali, pentru vârstnici, persoane fără venituri și persoane izolate în carantină.
În toată țara, parohii, mănăstiri, episcopii și arhiepiscopii ajută fiecare la capacitatea sa, coordonându-se la nivel de eparhie.
Unele eparhii au achiziţionat aparatură medicală pentru spitalele locale şi dau un impuls efortului de strângere de fonduri pentru acestea, devenind un catalizator social al strădaniei de sprijin în pandemie. Episcopia Ortodoxă a Oradiei oferă alimente, masă caldă şi cumpărături pentru 120 de beneficiari permanenți care sunt asistați social în centrele organizațiilor bisericești.
,,Toate acestea reflectă solidaritatea Bisericii cu cei bolnavi, vârstnici și vulnerabili, dar și prețuirea deosebită față de toți cei care, în frunte cu medicii, lucrează în spitale și în alte așezăminte medicale”, sunt de părere preoţii orădeni.
Ajută cu bucurie
Potrivit unei informări a Patriarhiei Române, sprijinul financiar şi material al Bisericii Ortodoxe se ridică la suma de 4.105.002 lei, la care se adaugă o donație de 10.000 de lei făcută de Părintele Patriarh Daniel din salariul personal, în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii platformei ajutacubucurie.ro.
Platforma ajutacubucrie.ro a fost creată de Patriarhia Română și Federația Filantropia pentru a spriijini eforturile la nivel național în criza COVID-19. Pe această platformă online și la linia telefonică gratuită 0800-800.368 se poate cere, dar și oferi ajutor pentru cei vulnerabili și izolați din toată țara.
Orădenii care doresc să ofere alimente și sprijin pentru cei vulnerabili și izolați din Oradea şi Bihor, în cooperare cu autoritățile locale pot să apeleze numărul de telefon 0744.647.825 (pentru cei care vor să doneze alimente), respectiv 0800.410.430 (pentru cei care au nevoie de ajutor).
În sprijinul autorităţilor şi a celor în nevoie
Foto: basilica.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!