Fără acordarea sprijinului potrivit, elevii pot recurge la abandonul școlar, fenomen aflat într-o creștere îngrijorătoare în România. Printre elevii din familii defavorizate se găsesc tineri capabili de performanțe, dar care au nevoie de sprijin pentru a le atinge. Programele care să le ofere tinerilor sprijin sunt puține, deși datele Ministerului Fondurilor Europene semnalează că mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Fundația Comunitară Oradea dorește ca prin acest program să încurajeze continuarea studiilor elevilor care sunt în pericol să abandoneze școala din cauza veniturilor mici ale familiei din care fac parte. Credem că acești tineri, odată ajutaţi să-și atingă întregul potenţial, pot aduce un aport semnificativ la îmbunătăţirea calității vieţii comunitare. Ne propunem oferirea unei burse pentru un număr de minim 20 de copii, în valoare de 1.000 lei/an sub formă de bunuri, care vor fi distribuite trimestrial. Costurile acoperite de bursă sunt: rechizite, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Credem că acești tineri, odată ajutaţi să-și atingă întregul potenţial, pot aduce un aport semnificativ la îmbunătăţirea calității vieţii comunitare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!