Acesta a fost semnat cu Universitatea din Debrecen ca şi partener secundar, proiectul fiind finanţat din fondurile transfrontaliere prin programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013(HU-RO).
„Este vorba despre un proiect foarte important, în valoare de 2,2 milioane euro, din care 2 milioane euro reprezintă finanţare nerambursabilă. Din acest total, Oradea va beneficia de 1,4 milioane euro”, a spus viceprimarul Mircea Mălan prezent la conferinţa de presă organizată cu participarea celor două parţi, română şi maghiară, pentru a anunţa semnarea contractului de finanţare.
De parte română au participat reprezentanţii Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională(DMPFI) din Primărie, Cristian Delcea ca şi manager de proiect, Marius Moş, şeful direcţiei, managerul Spitalului Municipal, Ovidiu Pop Laurean, Ciprian Barna – director al Zona Metropolitană Oradea.
Proiectul va fi implementat împreună cu Universitatea din Debrecen pe o perioadă de 24 de luni şi va avea ca rezultat modernizarea la ultimele standarde a blocului operator de la Spitalul Municipal prin utilarea şi dotarea acestora. Vor rezulta 4 săli de operaţie pentru chirurgie pediatrică şi chirurgia oncologică.
În numele beneficiarului direct, Spitalul Municipal, Ovidiu Pop Laurean a remarcat că unitatea medicală „a fost dată în folosinţă în anul 1969, iar de atunci blocul operator nu a suferit modificări majore. Primele rezultate ale implementării proiectului se vor reflecta în siguranţa actului chirurgical, dar şi în confortul pacientului care nu va mai fi purtat inutil dintr-un loc în altul”.
Aparatură şi know-how la Spitalul Municipal
Partea maghiară primeşte, prin acest proiect, fonduri pentru achiziţia de echipamente medicale dar şi organizarea activităţilor menite să faciliteze transferul de know-how în domeniu, între cele două oraşe partenere, Oradea şi Debrecen. „Semnarea acestui contract de finanţare este rezultatul colaborării unei echipe alcătuită din colegii de la Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Primăria Oradea, reprezentanţi ai Spitalului Municipal şi managerul Zonei Metropolitane Oradea, echipa care va duce la bun sfârşit şi implementarea proiectului”, crede managerul de proiect, Cristian Delcea.
Concluzia a fost formulată de medicul Daniel Băloiu, chirurg la Spitalul Municipal. „Prin dotările pe care le va aduce cu sine, riscurile pe care le comportă orice act medical vor fi reduse la minim printr-o tehnologie performantă. Acest lucru este deosebit de important pentru pacient. Dotarea de care vom avea parte este una neaşteptată, iar acest lucru ne va da posibilitatea să dezvoltăm şi partea de chirurgie laparoscopică”, a spus acesta.
Face box
Rezultate aşteptate ale proiectului
Reabilitarea spatiilor care vor găzdui blocul operator din Spitalul Municipal „Dr. G. Curteanu”
Spaţii medicale:
– 1 sală de operaţii chirurgie generală
– 1 sală operaţii ortopedie pediatrică
– 2 săli operatii chirurgie generală oncologică
Spaţii gospodăreşti:
– Spaţii control şi filtrare accese
– Spaţiile tehnice pentru instalaţiile aferente blocului operator
Intervenţii de arhitectură – recompartimentări, înlocuire tâmplărie
Intervenţii la instalaţiile electrice
Intervenţii la instalaţiile sanitare
Realizarea instalaţiei de ventilatie si climatizare
Realizarea instalaţiei de gaze medicale
Citiți principiile noastre de moderare aici!