Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, îl acuză pe preşedintele Radu Tirle că nesocoteşte Consiliul Judeţean. Ţîrle e acuzat că deşi a votat pe 16 august, alături de consilierii judeţeni, un regulament de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager la Spitalul Judeţean, a doua zi a emis dispoziţia de aplicare a Hotărârii CJ Bihor, însă a ataşat o cu totul altă metodologie decât cea votată de către aleşii judeţului! „Trebuia să le spună consilierilor că nu are rost să voteze ca proştii”, spune Mang, care a făcut referire şi la atribuţiile Consiliului de Administraţie al spitalului. Conform Legii 95/2006 privind reforma sanitară, CA organizează concursul în baza regulamentului aprobat de către preşedintele Consiliul Judeţean. Mang subliniază tocmai acest lucru: că CA organizează concursul iar preşedintele CJ doar aprobă, nu întocmeşte el însuşi regulamentul de desfăşurare a concursului. Mang: „Preşedintele e un organism executiv. El nu poate decât să pună în aplicare. El putea doar să aprobe un regulament votat de către Consiliu. Nu cred că cineva poate să aprobe ceva ce tot el întocmeşte”.
Răspuns la acuze
Purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Mircea Jacan, i-a răspuns lui Mang. Jacan arată că CJ Bihor a votat pe 16 august doar un model de regulament. „Aşa a şi fost votat – un model. Proiectul a fost semnat de vicepreşedintele CJ, dl Kiss Alexandru, la fel ca şi convocarea şedinţei. Acest lucru era perfect normal, preşedintele CJ fiind în concediu de odihnă. Cum preşedintele CJ a revenit din concediu pe data şedinţei, fiind prezent, a emis actul administrativ pentru stabilirea regulamentului, înainte de şedinţa CJ. Preşedintele CJ a anunţat în deschiderea şedinţei din 16 august că a emis, în aceeaşi dimineaţă, o dispoziţie prin care a aprobat regulamentul de organizare a concursului, conform legii, şi nu se mai impunea votarea unei hotărâri care se referea la aprobarea unui model. Totuşi, punctul a rămas pe ordinea de zi, consilierii votând un model de regulament”. Jacan a mai arătat că regulamentul stabilit prin Ordinul ministrului nr. 1082/2010 e doar orientativ pentru autorităţile cărora li s-a transferat spitale. Deci, inclusiv pentru CJ Bihor.
La cele spuse de către Jacan, Mang s-a întrebat de ce, în acest caz, Ţîrle a mai votat modelul propus de Consiliul Judeţean.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!