Informația a apărut în presa centrală sub diferite aspecte, mai mult sau mai puțin alarmiste, după lansarea în public a unei notificări trimise de către Renate Weber, avocatul poporului, către mai multe spitale din țară.
Verificare ca peste tot
În fapt, este vorba despre o verificare pe care avocatul poporului o poate face, această atribuție fiind aplicată în nu mai puțin de 46 țări (în care sunt organizate și funcționale Mecanisme Naționale de Prevenire), printre care Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda, Muntenegru, Polonia, Serbia, Spania, Suedia, Marea Britanie etc.
[eadvert]
Weber transmite că în accepțiunea legislației internaţionale și interne, orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție, iar prin Mecanismul Național de Prevenire se urmărește respectarea drepturilor și demnității persoanelor aflate în acele locuri. Avocatul poporului amintește pe pagina web a instituției că în anii 2014 și 2016 în România au avut loc misiuni de evaluare ale Comitetului pentru Prevenirea Torturii, respectiv ale Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii, în cadrul cărora au fost vizitate, între altele, spitale, centre de plasament etc.
În februarie 2020, chiar Subcomitetul Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Torturii – SPT a menționat că: orice loc în care o persoană este ținută în carantină și pe care nu este liberă să îl părăsească, este loc de detenție, conform art. 4 din Protocolul Opțional.
Și informații eronate
Renate Weber a declarat, joi, 10 iunie a.c.: ”În activitatea noastră de monitorizare am solicitat mai multe informații și documente și am solicitat ca pacienții să fie informați cu privire la desfășurarea monitorizării spitalului de către Avocatul Poporului, dar și cu privire la posibilitatea de a accesa și completa online un chestionar întocmit de instituția noastră”.
Numai că, pe site-ul Avocatului poporului se precizează, în mod eronat că: „În contextul actual, trebuie avut în vedere faptul că persoanele internate în spitalele Covid nu au posibilitatea părăsirii acestora decât în baza deciziei unei autorități. Mai mult decât atât, în aceste spitale sunt internați atât pacienți simptomatici, dar și asimptomatici și suspecți de Covid, aceștia neavând posibilitatea refuzului internării”.
JB&Bihon a aflat însă atât de la DSP Bihor cât și de la șefii de spital că toate persoanele confirmate cu Covid și toți suspecții asimptomatici nu au avut și nu au nevoie de nicio decizie a vreunei autorități locale.
Cei internați sunt lăsați acasă după ce două teste Covid făcute la interval de 24 de ore dau rezultate negative – aceasta este singura condiție impusă în Bihor, care vizează externarea celor confirmați simptomatici și asimptomatici.
Tone de acte împărțite în 60 de puncte
Conform actului trimis în data de 4 iunie a.c., se cere spitalelor notificate ca în termen de 10 zile, să comunice, în format electronic, către avocatul poporului informațiile (însoțite de acte justificative) și documente legate de planul spitalului cu menționarea destinației fiecărei încăperi, capacitatea spitalului, paza unității, triaj, măsurile pentru prevenirea și controlul Covid, echipamente de protecție pentru personal și pacienți, persoane care au avut acces în spital în cele două stări ale pandemiei (de urgență și de alertă), planul alb al spitalului, circuitul din unitate. Se cer și acte medicale: procedura consulturilor interdisciplinare, algoritm terapeutic, copii ale foilor de observație ale pacienților cu Covid și ale suspecților, raportul de la camerele de gardă în perioada 16 martie a.c – 8 iunie a.c., procedura de externare etc.
Din rai în iad
După ce spitalele au fost elogiate, iar cadrele medicale și nemedicale au fost puse pe un piedestal datorită eforturilor pe care le-au depus și a riscului la care au fost expuse mai mult în această perioadă, acum practic, s-ar putea înțelege, în mod fals, că sunt acuzate de tortură iar spitalele ar fi centre de tortură, idee mai mult decât hilară.
Pe plan local, managerii de la Spitalul Județean și Curteanu sunt mulțumiți că au reușit să țină piept situației, au deținut controlul, chiar cu riscul de a fi acuzați că aparținătorii nu sunt lăsați să își vadă rudele internare. Cum la un pacient puteau veni și 3 – 4 vizitatori, chiar de la început s-a luat măsura interzicerii accesului, tocmai pentru ca acel pacient vizitat, dar și alți bolnavi internați precum și personalul să nu fie contaminați de către aparținători care, la rândul lor s-ar fi putut infecta.
La Curteanu s-a primit notificarea trimisă din Capitală, act trimis imediat după primire la Compartimentul Juridic al spitalului, pentru a fi verificată și aplicată, după ce se vor aduna în format electronic toate mormanele de acte cerute în cele 60 de puncte.
Guvernul: Pacienții nu sunt deținuți, iar medicii și întreg corpul medical nu sunt torționari
Trimite articolul
XDe ce mintiti in halul asta? Atata timp cat un bolnav de covid ASIMPTOMATIC este internat cu FORTA si pleaca nu cand vrea el, ci cand decid medicii, dupa cum au ei chef, cum se numeste treaba asta? Dar experimentele pe pacienti, facute cu medicamente secrete, care nu li se comunica pacientilor? Stiati ca, cobform legii, singurii pacienti care pot fi internati cu forta sunt pacientii psihiatrici periculosi, si aceia doar in baza unei decizii judecatoresti? Cine raspunde de internarea cu forta a unor pacienti asimptomatici, care ar fi trebuit lasati in carantina ACASA, dar care au contactat boli grave in spital? Chiar nu va e rusine?
Avem eroi.
Eroii iau șpagă?
Virusul e o minciună
Experimente pe oameni.
Imagini false la televiziuni cu sicrie și camioane cu morți.
Hitler dacă ar fi avut mass media de azi, ar fi cucerit lumea fără bombe și armată.