Aproape toate cele 373 de spitale din ţară (din totalul de 445 existente în România) intrate în procesul de descentralizare iniţiat de Ministerul Sănătăţii au fost transferate către autorităţile locale.
Scepticism
Cu toate acestea, descentralizarea efectuată în acest moment nu e văzută cu ochi buni de mai mulţi oficiali ai sistemului sanitar. De pildă, dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a opinat recent că în ţară “sunt zone în care spitalele s-ar putea să moară, în urma transferării lor la autorităţile publice locale, deoarece consiliile judeţene nu vor avea posibilitatea să susţină aceste unităţi sanitare din punct de vedere financiar. Să nu uităm că sunt primării care nu au bani pentru iluminatul public şi, atunci, de unde să aibă să investească în spitale, unde e nevoie de aparatură de calitate”. Profesorul Astărăstoae susţine că “descentralizarea în sine nu este un proces rău, însă nu a fost bine gândită, este nevoie de reglementări care să nu permită influenţa politicului. Descentralizarea a fost făcută pe genunchi, fără a se elabora şi actele normative necesare”.
Şi local
Şi Spitalul Judeţean din Oradea, dar şi celelalte unităţi cu paturi preluate de Consiliul Judeţean Bihor respectiv primăriile din judeţ se vor confrunta cu grave probleme de subzistenţă dacă aleşii judeţului şi cei de la consiliile locale din teritoriu nu vor găsi soluţii de finanţare. Cum buget pentru Spitalul Judeţean nu a fost alocat în acest an, iar unitatea supravieţuieşte acum doar din banii de servicii medicale plătite de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, preşedintele CJ, Radu Ţârle, caută soluţii urgente pentru a nu periclita activitatea medicală din Spitalul Judeţean. Probabil că o parte din soluţiile immediate se vor constitui dacă preşedintele CJ va găsi sponsori generoşi ce vor dori să sprijine unitatea medicală cu paturi cea mai mare din judeţ fie temporar, fie pe termen lung, în anumite condiţii. O alt[ variantă ar putea fi reconsiderarea activităţii medicale din unele spitale aflate în judeţ. Deschiderea unui cont în care toţi bihorenii “cu bani” să poată contribui la susţinerea spitalului va fi probabil o variantă pentru agonisirea unor sume mai mici de bani şi pe termen mai lung. Asta având în vedere şi antecedentul de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. În urmă cu circa un an şi jumătate, în ideea eliminării şpăgii sau atenţiilor către personalul medical s-a “deschis” o cutie unde oricine doreşte să fie recunoscător cadrelor de la UPU pot lăsa acolo bani. Sumele donate însă rămân nesemnificative, din banii adunaţi până acum reuşind să se cumpere doar un aparat de făcut cafea şi ceai.
Nici celelalte
Circa 62 de spitale (de psihiatrie, centre universitare mari etc) rămân în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar descentralizarea celorlalte nu presupune bani mai mulţi pentru cele rămase la MS. “Nu rămân bani mai mulţi pentru cele 62 de spitale. Aceste spitale nu vor primi fonduri mai mari, banii din sistem sunt aceeaşi, se împart în toată ţara şi la toate spitalele”, a anunţat dr. Cristian Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!