Informaţiile au fost furnizate de şeful SMURD
Bihor, dr. Hadrian Borcea, care a explicat că
spitalul de campanie urmează
să fie achiziţionat în următoarele
două – trei luni şi că va fi
găzduit de ISU Cluj. Astfel de spitale de
campanii vor exista în fiecare mare
centru regional din ţară şi vor fi
dislocate în judeţele unde se impune,
în caz de dezastre. Special
pentru Bihor urmează să fie
cumpărată o maşină pentru
transportul personalului de urgenţă
până la locul dezastrului
şi de transport a victimelor de la locul
calamităţii la spital.
Informaţiile au fost furnizate înainte de
simpozionul Zilei Mondiale a
Sănătăţii, organizat în 7
aprilie la Cercul Militar. La orele prânzului,
reprezentanţii spitalelor şi instuţiilor
sanitare au fost invitate de către Autoritatea de
Sănătate Publică Bihor să
dezbată sloganul „Salvăm vieţi:
pregătim spitalele pentru
situaţiile de urgenţe”.
Prefectul de Bihor Gavrilă Ghilea şi
preşedintele Consiliului Judeţean, Radu
Ţârle, au declarat că doctorii
bihoreni sunt profesionişti şi
aşteaptă să apeleze la ei dacă au
nevoie de dotări la spitale.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!