Consilierul local beiușean Emil Popa a transmis pe pagina sa de socializare că a primit observații cum că „sensul giratoriu din centru arată jalnic cu acele elementele din plastic care pe deasupra sunt și extrem de murdare. Am prezentat problema la rubrica Diverse în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii februarie și, pentru că nu s-a dorit a se investi în curățarea acestora, acum două zile făceam un apel public solicitând voluntari pentru spălarea elementelor din plastic care formează sensul giratoriu din centrul Beiușului”.
O faptă bună, atrage altele, crede antreprenorul
Apelul său n-a picat pe urechi surde:
„în scurt timp un tânăr antreprenor din Beiuș în domeniul curățeniei, Robert Vlaș, s-a oferit să spele el bucățile de plastic. Am solicitat și sprijinul Poliției Rutiere și le mulțumesc pentru promptitudinea cu care au răspuns invitației de a ajuta la realizarea în siguranță a acțiunii de curățare. Sâmbătă dimineața în mai puțin de o oră, „Lego-ul” era spălat. Știu, deocamdată tot urât arată, dar măcar este curat!”
[eadvert]
Popa și-a mai transmis nemulțumirea că soluția „provizorie” de sens giratoriu a rămas pe amplasament vreme de 10 ani și a precizat că acum, cu toate formalitățile necesare parcurse, „atât sensul giratoriu din centru cât și cel de la „Pelony” ar trebui să se realizeze în cel mai scurt timp”.
Robert Vlaș, patronul firmei de curățenie Curăță cu Robin ne-a spus că a răspuns la apelul consilierului pentru că, pur și simplu, a considerat că poate face o faptă bună, fără vreo dorință de a demonstra ceva în privința putinței sau voinței administrației publice locale.
„Dl. Emil a făcut o postare pe facebook, dacă îl poate cineva ajuta să curețe acel sens. Eu am zis că îl ajut cu drag, să fie curat până la reabilitarea lui, care am înțeles că va fi destul de curând, dar asta nu înseamnă că nu poate să fie curat. Doar atât, doar o faptă bună. Daca fiecare om ar face foarte puțin, la el în fata casei, la șl pe stradă, fără să aștepte tot de la primărie, ar fi Beiușul cel mai fain oraș din tară. Multi oameni, făcâand multe lucruri mici se transforma în ceva super mare”, ne-a lămurit tânărul beiușean despre motivația gestului său.
Trimite articolul
XMirciulica…peNetflix