În cadrul Festivalului Infinite Dance va avea loc joi, 27 octombrie, spectacolul „Agapé” al Companiei de Dans PR-Evolution, în Sala Mare a teatrului, de la ora 19:00.
După întoarcerea sa din vestita trupă londoneză Rambert Dance Company, Kun Attila a înființat un ansamblu care funcționează fără membri permanenți, în sistem de proiecte. Conducerea acestuia a fost preluată în 2008 de Nemes Zsófia, iar trupa, îmbogățită cu noi creatori, a devenit una dintre cele mai prolifice din țară. Spectacolele lor sunt caracterizate de o calitate tehnică înaltă și o expresie artistică exigentă. În 2020, trupa a fost distinsă cu Crucea Argintie a Ordinului de Merit al Ungariei. PR-Evolution Dance Company a fost înființat în 2003, iar din 2014, funcționează oficial ca ansamblu de importanță deosebită. Trupa se axează pe căutarea noilor drumuri și promovarea dansului contemporan prin evidențierea frumuseții dansului, a expresivității mișcării și jocul corpului uman.
Noțiunea de agapé, forma cea mai pură, altruistă, necondiționată, activă și iertătoare a iubirii, a existat și înainte de venirea lui Isus pe pământ. Astăzi mulți simt că au ajuns la impas în viața lor, scufundați în monopolul realității exterioare, urmărind iluzii despre noi înșine, vrând mereu mai bun, mai mult, până se pierd în propria nemulțumire, și uită ce înseamnă dragostea. Viața de zi cu zi este plină de variantele poveștii lui Narcis și Echo, iar, conform psihologilor, frecvența acestora este din ce în ce mai mare. Agapé însă poate fi învățată, nefiind o manifestare a instinctelor. Spectacolul transmite un mesaj de încurajare publicului: să nu renunțăm la căutarea păcii interne, la găsirea drumului spre casă – spre agape!
Regia spectacolului şi coregrafia sunt semnate de Nemes Zsófia. Compozitori sunt: Gergely Attila, Nagy Teodóra, Sarshar Ghozat, decorul este creat de: Komesz Borbála, Zubor Katalin iar costumele de către Nemes Nóra. Interpretează: Rudisch Boglárka, Novák Laura, Saioa Poblador, Elisa Insalata, Philipp Noémi, Szabó Áron, Gyugos Dominik.
Bilete se găsesc pe: https://szigligeti.biletmaster.ro/…/4000…/VIDF–Agape… sau la caseria teatrului, de luni până vineri între orele 14:00 – 19:00, respectiv cu o oră înainte de începerea spectacolelor.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!