Comedia, semnată de Marc Camoletti, se va juca pe scena Teatrului de Stat Oradea, preţul biletelor fiind cuprins între 25 şi 40 de lei. Mereu tânărul Florin Piersic va fi prezent în dublă ipostază, deţinând atât rolul principal, dar semnând şi regia spectacolului.
Tot de Ziua internaţională a femeii, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui, începând de la ora 17:00, un spectacol etno-folcloric cu participarea unor interpreţi precum Maria Haiduc, Florina şi Florin Mariş Hinsu, Mihaela Popa, Florica Ruja, Daniel Pojar, Alexandra Petric, Remus Bodar, Ana Maria Gal, Aurel Ionoi şi Ciprian Mocan.
Vor mai evolua pe scenă „Nuntaşii Bihorului”, ansamblul „Mlădiţe de tezaur” al Casei de Cultură Beiuş, membrii formaţiei de dans a Forumului German Oradea şi Orchestra „Crisia” a Facultăţii de Muzică Oradea. Organizatorii spectacolului sunt Primăria Oradea, Asociaţia folclorică „Nuntaşii Bihorului”, Facultatea de Muzică Oradea şi Casa de Cultură a Sindicatelor. Intrarea este liberă.
Liceenelor de la Colegiul „Constantin Brâncuşi” şi mamelor elevilor li s-a pregătit un concurs de torturi şi o paradă de modă.
Ca de obicei, conducătoarele auto vor fi răsfăţate de poliţiştii rutiere cu flori în loc de amenzi.
Iar poliţiştii Compartimentului de Prevenire vor împărţi în zona centrală şi pe Republcii pietonal felicitări cu ocazia zilei de 8 Martie doamnelor şi domnişoarelor, realizate de copiii Centrului de zi „Cuore” şi din grădiniţele nr.16, 24, 25, 52, 54.
Pentru orădence, ziua de 8 Martie se anunţă incitantă şi graţie striperilor orădeni ai trupei „Shy Guys”. Autointitulaţii „ băieţi timizi” – adică Szili, Karol, Silviu şi Ervin – îşi vor răsfăţa admiratoarele făcând un tur de forţă prin patru cluburi din centrul Oradiei.
Show-ul va începe la ora 22:00 în Dives, pe la 23:30 spectacolul se va muta în Heat, pe urmă în Seven, iar după miezul nopţii băieţii vor ajunge şi în Club Cuba. Striperii se vor dezechipa de câte un costum de poliţist, cowboy sau gentleman, spre deliciul domniţelor.
„Vrem să le oferim orădencelor o noapte cât mai frumoasă. Vrem să le scoatem din rutină, doar e ziua lor”, spune Szili, liderul trupei.
Iar vineri, 9 martie, striperii trupei Flamingo Boys vor încinge atmosfera în Bali cu un spectacol regizat de Cornelius Păsat.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!