BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spectacole pentru copii şi seniori în Bihor, prin proiectele „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”

Spectacole pentru copii şi seniori în Bihor, prin proiectele „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”

De Camelia Buşu
la 30 January 2024 12:54

Spectacole pentru copii şi seniori în Bihor, prin proiectele „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”

30 January 2024 12:54
Proiectele sunt finanţate prin programele Fondul Științescu Oradea şi Bursa Talentelor ale Fundației Comunitare Oradea.
Scris de Camelia Buşu - Proiectele sunt finanţate prin programele Fondul Științescu Oradea şi Bursa Talentelor ale Fundației Comunitare Oradea.

Trimite articolul

X

În urma derulării unor proiecte în judeţul Bihor precum „M4T3M4G1C4 MateMagica”, Asociația Culturală Teatrul de Copii a remarcat interesul crescut al copiilor din mediul rural, care veneau de la kilometri depărtare pentru a asista la spectacolele de teatru. Aşa încât, Asociația Culturală Teatrul de Copii a obținut acum finanțare pentru proiectele „Profesorul Trăsnit” și „Teatrul vine la tine”, care se vor desfășura în localități din Bihor în perioada februarie – iulie 2024.

[eadvert]

Proiectul „Profesorul trăsnit” este finanțat prin programul Fondul Științescu Oradea, ediția 6.0, un program prin care Fundația Comunitară Oradea face știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din Bihor, oferind finanțări și mentorat pentru proiecte educaționale din domeniul STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică). Sponsorul principal al programului este compania Accesa, iar pentru a face știința mai atractivă au contribuit: DSV Air & Sea, VPK Packaging Salonta, Salesianier Romania, Sema Express, Golde Oradea, Vulcri și Plexus Corp – Romania. Bugetul proiectului este de 17.700 lei.

Spectacole interactive

Știința va fi explicată cu ajutorul artei teatrale, proiectul având în vedere organizarea de spectacole pentru mai mulți elevi din Roșia, Parhida, Batăr, Vârciorog și Marghita. Fiecare spectacol îşi propune transmiterea de cunoștințe elementare de fizică, chimie și matematică, în cadrul a cinci spectacole interactive susținute de Profesorul Trăsnit. Proiectul va avea continuitate și după implementare, asta pentru că experimentele fizice și chimice din spectacole vor putea fi replicate la scară mică de către profesori.

„Am avut şansa să depunem acest proiect, pentru că de anul acesta este inclusă şi arta în Fondul Ştiinţescu. Aşa că am venit cu ideea de a construi un spectacol în care arta teatrală să se îmbine cu ştiinţa prin experimente ştiinţifice chimice şi fizice. De fiecare dată când vom face un experiment la scară mare în acest spectacol, vom face un instructaj pentru profesorii prezenţi în fiecare localitate, pentru a reproduce apoi aceste experimente la scară mică în sala de clasă”, spune actorul Şerban Borda.

În fiecare localitate şi cu toţi partenerii cu care se va lucra la nivel local în organizare s-a pus în vedere prin proiect de a fi prezenţi la spectacole şi profesori de specialitate.

Teatru pentru seniori

Proiectul „Teatrul vine la tine” este finanțat prin programul Bursa Talentelor al Fundației Comunitare Oradea. Proiectul are finanțare din partea: Avivest, Csaba Bekesi, Romcom, VPK, Salesianer, Selina, Qubiz, Vladi Optic, Joben Spedition, Superbon, Total Clean, Nidec, Decitex, Amazing Visuals, ADLO, Vernicolor, Communications Media, Plexus. Bugetul proiectului este de 19.762 lei.

„Teatrul vine la tine” este la a treia ediție, primele ediţii fiind destinate copiilor. De data aceasta însă, „Teatrul vine la tine” se îndreaptă înspre seniorii din Suplacu de Barcău, Tinca, Tulca, Gepiu și Vadu Crișului. Se va prezenta spectacolul „Dragoste cu năbădăi” după A.P. Cehov, care va fi jucat în aer liber pentru a da posibilitatea câtor mai mulţi spectatori să îl vadă.

„Citind un document care se referă la stategia judeţului Bihor, am văzut că proiectele pentru seniori au o pondere foarte mică, aproape inexistentă. Aşa că ne-am hotărât ca de data asta, «Teatrul vine la tine» să îl dedicăm seniorilor şi dorim ca în aceste cinci localităţi rurale din judeţul Bihor să ajungem la cel puţin 500 de seniori. Bineînţeles că acest spectacol nu se adresează doar seniorilor. Speranţa noastră este ca bunicii sau părinţii să vină însoţiţi de copii şi nepoţi la aceste spectacole”, a precizat Şerban Borda.

Partenerii celor două proiecte vor pune la dispoziţie voluntari pentru organizare atât înainte de spectacole dar şi în timpul spectacolelor.

„Am inclus proiectele Asociației Culturale Teatrul de Copii în Fondul Științescu Oradea şi Bursa Talentelor ale Fundației Comunitare Oradea pentru că au indentificat foarte bine nevoile şi încearcă să vină cu nişte soluţii. În cazul «Profesorului Trăsnit» a fost nevoia de a aduce ştiinţa unor copii din mediul rural care nu au poate acces mai mult decât prin intermediul unor manuale. Şi cum să îi faci să fie şi mai interesaţi de ştiinţă şi să o înţeleagă cât mai bine dacă nu prin arta teatrală unde copiii vor vedea în mod practic cum au loc unele experimente. Iar în cadrul programului Bursa Talentelor s-a identificat nevoia de a duce teatrul în rândul seniorilor. Observăm şi în activitatea Fundaţiei Comnitare, la Comuniteca, la atelierele gratuite, că nu este un public atât de servit, ba chiar puţin neglijat. Trebuie să ne gândim la incluziune socială, la faptul că aceşti seniori au nevoie de activităţi încât să simtă că sunt parte dintr-o comunitate. Iar ceea ce a ales să facă Şerban prin acest proiect face exact acest lucru”, a explicat Beatrice Bungo din partea Fundaţiei Comnitare Oradea.

Pentru cele două proiecte calendarul este deja stabilit pentru lunile mai şi iunie. Luna mai va fi dedicată proiectului „Profesorul Trăsnit” iar luna iunie pentru „Teatrul vine la tine”.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
Fundatia Comunitara ,
proiecte ,
teatru
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orașul se deschide la lumina felinarelor! Tururi gratuite de zi și de seară în Oradea
    Începând cu 30 mai, turiștii și localnicii pasionați de istorie și arhitectură vor putea descoperi Oradea alături de ghizi acreditați, în cadrul unor tururi ghidate gratuite organizate de Visit Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Dintr-un hidrant stradal din zona Pasteur curge non- stop apă de o săptămână
    În zona în care o țeavă de gaz a fost fisurată și puțin a lipsit să nu se înregistreze o tragedie, lucrările după finalizarea lucrărilor, inclusiv la rețeaua de canalizare pluvială, dintr-un hidrant stradal se scurge apă de vreo săptămână fără ca cineva să se sesizeze și să închidă robinetul.

    România

    Vești bune pentru proprietari: extrasele de carte funciară, gratuite și online
    Începând cu 2 iunie, românii vor putea obține gratuit, în format digital, extrasele de carte funciară. 1

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    România

    Tentative de fraudă în numele ASF: Avertisment pentru cetățeni
    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trage un semnal de alarmă cu privire la o serie de tentative de fraudă în care persoane necunoscute se prezintă în mod fals drept angajați ai instituției.

    BIHON Sport local

    Cea de-a treia ediție a concursului atletic Budureasa Mountain Running va avea loc duminică, 25 mai
    Concursul atletic de alergare montană Budureasa Mountain Running a ajuns la cea de-a treia ediție.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Formația orădeană de stoner psihedelic Zen Mf îşi lanseză, pe 23 mai, albumul de debut
    Albumul care poartă numele trupei cuprinde piesele pe care le-au cântat în concerte de ani de zile.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.