Moș Crăciun, împreună cu prietenii săi, va sosi joi, 28 noiembrie, de la ora 18.00, la Oradea. „Prietenii lui Moș Crăciun” este un spectacol dedicat celor mici și celor mari.
În pragul Crăciunului, cei mai cunoscuți șoricei se află în așteptarea colindătorilor care o să le umple casa de bucurie. Vor colinda personaje îndrăgite din povești. Sărbătorile vor fi puse în pericol de un personaj viclean, însă Eroii vor salva situația și de data aceasta. Aventurile prin care trec îndrăgitele personaje, le vor suda relația de prietenie, iar prezența magică a lui Moș Crăciun o să îi încânte.
Fă din sărbatoarea Crăciunului un prilej pentru a aduna toată familia și a împărți momente de fericire pură. Organizatorii de la Golden Party vă vor provoca să zâmbiți sincer, să dansați, să cântați și să vă faceți amintiri memorabile alături de ei. În plus, copiii din primele rânduri vor primi daruri de la Moș Crăciun. Moș Crăciun vine doar o dată pe an, însă împarte bucurie care ajunge timp de 365 de zile.
Durata spectacolului este de 60 minute și se adresează preșcolarilor de 2 – 7 ani și școlarilor de 8 – 12 ani.
Biletele se găsesc online pe Eventbook.ro. Eventim.ro, goldenparty.ro sau zilnic la casieria sălii de spectacol, dar și în benzinăriile OMV, Librăria Humanitas, Librăria Diverta, Carrefour, magazinele Vodafone, Telekom, sau înainte de eveniment în funcție de disponibilitate.
Prețurile pentru spectacol sunt de 120 de lei (rândurile 1-4, locuri aproape de scenă, acces prioritar și apă plată, întâlnire cu personajele pe scenă la finalul show-ului, poză cu Moș Crăciun printată și un cadou simbolic), 50 de lei (rândurile 5-13), 30 de lei (rândurile 14-19), respectiv 25 de lei (rândurile 20-21).
Citiți principiile noastre de moderare aici!