Îndrăgiţii interpreţi Leontin Ciucur, Cornel Borza, Viorica Bradea, Otilia Haragoş-Seghedi, precum şi artiştii Petrică Popa, Adrian Miescu, Claudiu Cotârla şi corpul de dansatori ai ansamblului artistic profesionist „Crişana” din Oradea au împărtăşit publicului orădean din experienţa pe care au trăit-o în îndepărtata Chină. Manifestarea a fost deschisă cu proiectarea unui filmuleţ cu imagini de la Shanghai. Artiştii orădeni au interpretat Apoi cele mai reprezentative cântece şi dansuri populare pe care le-au prezentat în China, timp de aproape două luni, şi care i-au încântat pe vizitatorii Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Spectacolul a împletit armonios cântece şi dansuri din Oltenia, Bucovina, Oaş, Mureş, Muntenia, Făgăraş şi din Bihor, precum şi piese folclorice instrumentale.
Dansul „Căluşul oltenesc”, prezentat într-un stil inconfundabil de dansatorii ansamblului, a fost gustat de publicul prezent, în mare parte tânăr.
Merită a fi amintite prestaţia dansatorilor şi, în special, a orchestrei ansamblului „Crişana”, precum şi cea a soliştilor, care s-au achitat cu succes de sarcina, deloc uşoară, de a interpreta melodii din toate zonele folclorice ale ţării. Sarea şi piperul spectacolului de la Filarmonică au fost instrumentiştii Claudiu Cotârla (vioară), Aurel Hexan (clarinet), Adrian Miescu (vioară) şi Petrică Popa (taragot).
Artiştii prezenţi la spectacolul de miercuri seară le-au mărturisit celor prezenţi că, deşi în China au fost ascultaţi de câteva sute de mii de spectatori, publicul orădean este un public deosebit şi cald, iar bihorenii ştiu cu adevărat să le aprecieze talentul şi eforturile de a fi mereu la înălţime. Acest lucru s-a simţit după aplauzele frenetice pe care le-au primit pe parcursul spectacolului. Directorul Filarmonicii de Stat din Oradea, Todor Albert, a urmărit întregul spectacol din sală.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!