Lucrările workshop-ului internațional „Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace Dreptului penal – aspecte specifice: frauda TVA” au adus la Oradea specialiști de prestigiu în Drept penal și financiar (fiscal) din Austria, Germania, Ungaria, Grecia, Portugalia, Italia și România. Manifestarea științifică s-a întins pe parcursul a trei zile (29-31 octombrie) și s-a desfășurat la Hotel Lotus Therm din Băile Felix.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Drept din Miskolc (Ungaria), în parteneriat cu mai multe cemtre universitare din Europa, printre care și Facultatea de Drept din Oradea, în cadrul programului „Hercule III” al Uniunii Europene.
Cuvintele de bun-venit au fost adresate de prof. univ. dr. Valentin Mirișan, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea, și prof. univ. dr. Akos Farkas, de la Facultatea de Drept a Universității din Miskolc. Workshop-ul a fost structurat pe mai multe secțiuni. Din partea Facultății de Drept, au prezentat lucrări științifice: conf. univ. dr. Cristian Miheș (directorul Departamentului de Drept și Științe Administrative al Universității Oradea), lect. univ. dr. Ligia Valentina Mirișan, lect. dr. Carmen Adriana Domocoș (judecător la Tribunalul Bihor), lect. dr. Radu Dacin (avocat Baroul Bihor), lect. univ. dr. Diana Cîrmaciu (prodecan Facultatea de Drept), procurorul Alin Leucea (Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor) și Codruța Tivadar (inspector antifraudă detașată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor). Printre invitați s-au numărat prof. univ. dr. David Hummel, de la Curtea Europeană de Justiție, prof. univ. dr. Gerhard Dannecker (Universitatea Heidelberg), prof. dr. Robert Kert (Universitatea din Viena), procurorul Kai Sackreuther, de la Parchetul din Mannheim, dr. Vincenzo Carbone (Italia), dr. Emanuela Furini (Roma), dr. Adam Peceli (procuror la Parchetul General al Ungariei), Andras Toth (Agenția Națională de Administrare Fiscală – oficiul de combatare, spălare de bani și terorism Budapesta), prof. dr. Stefan Schumann (Universitatea din Linz), dr. Polyxeni Tsouli (Curtea de Justiție din Tesalonic) etc.
„Workshop-ul a fost o reușită în plan științific și a marcat, așa cum s-a întâmplat și la conferințele desfășurate la Miskolc și la Viena, un reviriment în tematica abordată, realizând o contribuție semnificativă în domeniul supus atenției”, a spus prof. univ. dr. Valentin Mirișan.
În opinia prodecanului Diana Cîrmaciu, parteneriatul a avut mai multe avantaje pentru facultatea pe care o reprezintă: o întâlnire fructuoasă și schimb de practici între specialiști din domeniul Dreptului penal și fiscal, dar și stabilirea unor relații importante de colaborare, precum și creșterea vizibilității instituției de învățământ orădene.
„Comunicările științifice și dezbaterile care le-au urmat au pus în evidență și au confirmat necesitatea continuării efortului părților implicate de a găsi soluții practice care să răspundă provocărilor pe care le ridică protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene”, a punctat Diana Cîrmaciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!