Nu mai puţin de 17 şcoli din Bihor sunt implicate în acest an şcolar în proiectul „Şcoala Siguranței Tedi” în urma căruia beneficiarii, copii de clasa I vor dobândi informații utile pentru siguranța lor.
Acest program e derulat de Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu firma „Tymbark Maspex” România la nivel naţional şi se doreşte a fi unul dintre cele mai ample programe educative din ţară, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.
Poliţiştii de la Compartimentul de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii (CPAC) au transmis că acest proiect are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.
În cadrul acestui proiect, poliţiştii CPAC şi poliţiştii rutieri au implicat peste 1.000 de elevi de clasa întâi de la unităţile de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 1 Avram Iancu, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Colegiul Naţional „Octavian Goga” din municipiul Marghita, Liceul „Don Orione” Oradea, Liceul Teologic Greco Catolic „Iuliu Maniu” din municipiul Oradea, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, Şcoala Gimnazială „Dr. Balasi Jozsef” din Curtuişeni, Şcoala Gimnazială „Floare de Lotus” din Sânmartin, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 16 Oradea, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Oradea şi Şcoala Primară nr. 1 Toboliu.
Materiale suport
Informaţiile oferite de poliţiştii bihoreni sunt susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari, constând în cărţi de colorat, broşuri şi pliante informative, set de scenarii de activităţi.
Cms Ioana Indrieş a transmis că activităţile derulate în şcoli respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, aceştia fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui. Poliţiştii de prevenire le-au prezentat copiilor cum arată o trecere pentru pietoni, un indicator rutier şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni şi principalele reguli de comportament în trafic. Micuţii au vizionat filmele tematice: „Drumul colorat”, „Dacă ei pot, toată lumea poate. Traversaţi prin locurile marcate”. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Activităţile preventive derulate în cadrul acestuio program naţional vor continua pe tot parcursul acestui an şcolar.
Sfaturi către cei mici
Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:
* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
* Traversează doar pe culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!
Citiți principiile noastre de moderare aici!