Primăria Oradea a semnat, la începutul acestui an, trei contracte pentru întreţinerea zonelorverzi din oraş. Vorbim despre aceste spaţii care sunt ale nimănui, nefiind prinse nici în contractul de salubrizare cu RER Ecologic şi nefiind îngrijite nici de proprietari/asociaţii de proprietari. Sunt spaţiile verzi ce nu sunt incluse în vrun parc. Spre exemplu, acele scuaruri dintre trotuar şi carosabil de pe marile artere ale Oradiei…
Pentru ca orice petec verde să fie dat în administrarea cuiva, municipiul a fost împărţit în patru sectoare, cu râul Crişul Repede, respectiv Pieţele Independenţei – Cetate – strada Costa-Foru şi Bulevardul Dacia – străzile Lacul Roşu şi Bihorului ca axe de demarcaţie.
S-au concesionat trei sectoare pentru trei ani, în urma unor licitaţii cu un singur ofertant. Obiectul contractelor: „amenajarea, întreţinerea, modernizarea, extinderea şi executarea lucrărilor specifice zonelor verzi şi domeniului public din municipiul Oradea, care nu sunt în administrarea altor persoane juridice”.
Preţuri maximale
Au fost atribuite, în schimb, celelalte trei sectoare. Pentru fiecare parte a fost perfectat un acord-cadru de servicii între Primărie şi câştigătorul licitaţiei, valabil trei ani, încheindu-se şi un contract subsecvent de servicii între cele două părţi, valabil un an. În acordul cadru se precizează faptul că furnizorul de servicii nu poate mări preţul serviciilor care i-a adus contractul cu municipalitatea: „Prestatorul îşi asumă toate riscurile privind evoluţiile preţurilor şi tarifelor la resursele utilizate în execuţie, a cursurilor de schimb valutar şi a oricăror indicatori macro-economici sau microeconomici, astfel încât autoritatea contractantă nu poate fi ţinută la plata de dobânzi, actualizări, indexări sau altele asemenea”, se arată în acordurile-cadru. În schimb, se pot face reduceri ulterioare ale preţurilor.
Sectorul 1 a fost adjudecat de Adenandra SRL Oradea. Acest sector este delimitat de malul stâng al Crişului – Piaţa Independenţei – Piaţa Cetăţii – Gheorghe Costa-Foru – Piaţa 22 Decembrie – Feldioarei – cimitirul Rulikovsky – Ogorului – Calea Aradului (zona centrală de pe malul stâng al Crişului, inclusiv Piaţa Unirii, zona Universităţii – Horea, cartierul Ioşia, Ioşia – case şi cartierul Ioşia Nord). Preţul serviciilor pe un an: maximum 464.824 lei, fără TVA. Firma Adenandra a mai câştigat şi concesiunea pe următorii trei ani a Parcului Petofi, precum şi a scuarurilor centrale Bdul Dacia – strada Carpaţi şi Şoseaua Borşului – Parc Industrial Eurobusiness Oradea, pentru suma de 297.498 lei, fără TVA.
Crişul, ca reper
Operatorul de salubritate RER a primit sectorul 2, delimitat de malul stâng al Crişului – Piaţa Independenţei – Piaţa Cetăţii – Costa-Foru – Piaţa 22 Decembrie – Feldioarei – Toamnei – Ogorului, incluzând cartierele Nufărul I, Nufărul II, Velenţa, Dragoş Vodă şi Tokai. Preţ: maximum 343.345 lei fără TVA/an. RER mai îngrijeşte parcurile 1 Decembrie – 466.474 lei/trei ani, Ghibu – 32.710 lei, IC Brătianu – 364.076 lei, Piaţa Devei – 22.486 lei, Piaţa Ghioceilor – 61.850 lei, Parcul Traian – 72.580 lei.
Asocierea Paniman SRL Oradea – Garden Center Grup Bucureşti se va ocupa de sectorul 3: malul drept al Crişului – Bdul Decebal – str. Eroul Necunoscut – str. Lacul Roşu – Calea Bihorului (zona centrală, Bdul Ştefan cel Mare – Gen. Magheru, cartierele Iorga şi Podgoria). Preţul: maximum 535.315 lei fără TVA pentru anul 2011.
CĂLIN CORPAŞ
Licitatie reluata pentru Rogerius
Citiți principiile noastre de moderare aici!