Începând din luna ianuarie, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au demarat controale privind calitatea aerului, prin identificarea potenţialelor surse de imisii/emisii poluante care creează disconfort zonelor rezidenţiale, în vederea reducerii acestora şi la operatorii care deţin surse de emisii industriale.
„Au fost efectuate şi se vor efectua tot anul, inspecţii la amplasamentele unde se constată că se înregistrează arderi necontrolate de deşeuri, incendii de vegetaţie, incendii la unităţi economice în activitate cât şi la cele inactive, incendii care au putut determina schimbări ale caracteristicilor componentei de mediu aer”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor.
Potrivit comisarilor de mediu, vor fi efectuate inspecții la șantierele de construcții, cu privire la existența instalațiilor de spălare a TIR-urilor și la modul de gestionare a „molozului” și la mijloacele de protecție împotriva degajărilor de pulberi sedimentabile.
[eadvert]
Inspecțiile vor viza și operatorii economice care desfășoară activități de salubrizare stradală de pe raza județului Bihor.
Spălătorie amendată cu 50.000 de lei
„Până în prezent a fost aplicată o sancţiune în valoare de 50 000 lei, unei spălătorii auto, unde se spăla un autocamion în afara suprafeţei autorizate în imediata apropiere a unui imobil locuit. Particulele încărcate cu suspensii au afectat imobilele învecinate. Scopul tematicii de control este acela de a asigura un mediu curat pentru judeţul Bihor”, au mai informat comisarii de mediu bihoreni.
Trimite articolul
XAre si GIURAU vecini rai la spalatoria de linga statia de carburanti pe Matei Corvin.
La cate o facut si asta la viata lui , nici nu ma mir .
As fi curios sa aflu daca va plati vreodata aceasta amenda .
-
Corect se scrie Ghiurau
-
Ghiurău melteanul 🙂
Si fiica sa tot melteancă
Ar trebui sa mearga si comisarii de mediu in Cheriu , sa se uite pe partea stanga in jurul terenului unei casa verzi constuite deasupra unui atelier….. se vede de pe sosea masinile abandonate si mizeria …. plus ca proprietarul arde desurile din atelierul auto in vale….. se vede fumul de la cel putin doi km….
-
Salut știi tu ca mașinile ale sunt abandonate teai interesat dac nu vina la mine sa îți spun nu scrie ce nu adevărat te aștept!!
-
Sa intelegem ca tu esti proprietarul atelierului care arde mizeriile in vale?
Esti tigan de te exprimi asa de prost,ca abia intelegem ce ai scris?
-
-
Dac e servis sint abandonate
Mașinile!!!!!!-
ABCdar pentru voi să va spălați pe “dejtele” cu care tastați.
-
😂😂😂👍 foarte bună asta !
-
-
Mai trist este ca satele din Bihor se sufoca in fumul greu degajat de arderea carbunelui in cazanele gospodariilor.
Nu exista reglementari de mediu in aceasta privinta desi se degaja de sute de ori mai multe particule si gaze cu efect de sera decit in cazul automobilelor. Oare ce efect vor avea pe termen lung asupra sanatatii copiilor nostri?
Inainte de iesirea din Osorhei spre Cluj(cca.250 metri)pe partea stanga s-a deschis o spalatorie auto pt. autoturisme si dube, din cate am vazut este a unor tzagani si este intre case, oare este in regula, vaporii de la detergentii aia nu ajung si la cei ce locuiesc in apropiere. Cu avizele de la mediu cum sta oare le are pe bune? Mai este o spalatorie de TIR-uri dupa Osorhei spre Cluj la cca. 1 km pe partea stanga chiar la marginea drumului national, pai si acolo cand se spala toti vaporii vin spre sosea, oare nu ar fi mai corect sa se construiasca un paravan pe partea cu soseaua sa nu mai existe problema aceasta. Poate Garda de mediu stie si ne comunica si noua ceva despre cele relatate mai sus.