Oradea. Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Cătălin Dumitru, şi fiul său, Cătălin-Alexandru Rădulescu Dumitru, dar şi omul de afaceri Michael Mureşan, au fost reţinuţi joi seara de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, fiind prezentaţi magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Curtea de Apel Oradea a admis, vineri, propunerea formulată de DNA Oradea. Decizia instanţei nu este definitivă, aceasta putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. Contestaţia va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii au fost sprijiniţi de SRI în instrumentarea cauzei.
Contracte de împrumut
Procurorii anticorupţie au arătat că, în cursul lunii martie 2013, Cătălin Dumitru, vicepreşedinte ANRP la aceea dată, a pretins de la omul de afaceri Michael Mureşan, suma de 1.000.000 euro din totalul de 5.213.222 euro pe care acesta ar fi urmat să o încaseze de la ANRP ca urmare a executării silite.
„În schimbul banilor, vicepreşedintele ANRP a susținut că își va încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care Michael Mureşan, titular al unui drept litigios, le avea în derulare cu ANRP, independent de executarea silită. În data de 13 mai 2013, inculpatul Dumitru Cătălin a primit de la Michael Mureşan, prin intermediul fiului său, inculpatul Dumitru Rădulescu Cătălin – Alexandru, echivalentul sumei de 1.000.000 euro, în scopul arătat mai sus. Pentru ascunderea adevăratei destinaţii a sumelor de bani care au făcut obiectul cumpărării de influenţă şi dare de mită, Michael Mureşan a întocmit în fals, înscrisuri sub semnătură privată intitulate «Contract de împrumut», întocmite de rude ale persoanelor implicate în activitatea infracțională”, se arată în comunicatul DNA.
Pentru ascunderea originii ilicite a banilor, din suma de 1.000.000 euro pretinsă şi primită de Cătălin Dumitru a cumpărat, pe numele celor trei fii ai săi, bunuri mobile (autoturisme de lux) şi imobile.
„În paralel, în cursul lunii mai 2013, Michael Mureşan i-a dat lui Bran Daniel – Marin (inculpat în același dosar) şi suspectului Dragoş Vasile Nicolae suma de 1.220.000 lei (echivalentul sumei de 276.000 Euro) respectiv 730.000 lei (echivalentul sumei de 170.000 Euro), cei doi prevalându-se de o influenţă asupra lui Dumitru Cătălin, vicepreşedinte ANRP la aceea dată, în scopul determinării acestuia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, legate de procedurile administrative pe care omul de afaceri le avea în derulare cu ANRP, cu privire la dreptul litigios”, au mai arătat procurorii.
În acelaşi dosar, procurorii orădeni efectuează urmărirea penală faţă de Daniel-Marin Bran, reţinut în decembrie 2013, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, şi faţă de Vasile-Nicolae Dragoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!