Soţul femeii decedată în martie din pricina unei infecţii nosocomială luată cel mai probabil din Maternitatea Oradea va da în judecată această unitate medicală, devenită secţie a Spitalului Judeţean.
Cu lacrimi pe care nu putea să şi le stăpânească, soţul îndoliat a declarat în exclusivitate ziarului nostru că nu are pace de la moartea soţiei. „M-am tot frământat că situaţia nu poate fi lăsată aşa, dar până acum nu am avut curajul”, spune Viorel.
Bărbatul a relatat că soţia lui a fost regulat la medicul ginecolog, că nu a avut probleme în timpul sarcinii. Spre sfârşitul sarcinii, soţia lui a răcit şi, la sfatul ginecologului, a fost internată trei zile. În seara externării, soţia lui a făcut febră mare şi a ajuns iar la spital. Starea ei s-a agravat şi s-a decis efectuarea cezarienei mai repede. Pacienta însă s-a simţit tot mai rău, a fost transferată la reanimare (la Judeţean) şi s-a stins din viaţă în dimineaţa de 27 martie.
Soţul îndoliat a aflat doar la autopsie că de fapt soţia lui a fost omorâtă de infecţia spitalicească de la Maternitate Oradea.
Deşi el este brancardier, iar soţia lui a fost infirmieră la Spitalul Judeţean, niciun şef din conducere nu a catadicsit să îi spună adevărul. Omul nu reclamă medicul ginecolog căruia îi mulţumeşte pentru grijă, ştie de modul defectuos de dezinfecţie din spitale şi spune că vrea doar ca nicio altă familie să nu mai treacă prin tragedia pe care el e condamnat să o trăiască o viaţă.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!