Astfel, în intervalul 18 – 21 aprilie, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Ca urmare a abaterilor constatate în perioada Sărbătorilor Pascale, au fost aplicate 184 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 46.180 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate şapte infracţiuni şi 13 tamponări. 147 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 10 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, şapte pentru lipsa documentelor, 10 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 10 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, luni, în jurul orei 18:04, pe D.N. 1 a fost depistat un tânăr de 26 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată de aparatul radar.
Au condus fără permis
Marţi, în jurul orei 01:15, pe strada Ady Endre din municipiul Oradea a fost depistat un orădean de 26 de ani, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, luni, în jurul orei 23:50, poliţiştii Secţiei nr. 9 de Poliţie Rurală Cefa au depistat în trafic, pe drumul judeţean 709, în localitatea Arpăşel, un tânăr de 19 ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, duminică, în jurul orei 14:50, poliţiştii Postului de Poliţie Ineu au depistat în trafic, pe drumul judeţean 267/G, la ieşirea din localitatea Ineu către D.N. 1, o orădeancă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările continuă în fiecare dintre cazuri. Vineri, 18 aprilie a.c., în jurul orei 06.55, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Oşorhei a fost depistat un orădean de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările în cauză continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!