Competiţie strânsă la alegerea preşedintelui celui mai înalt for deliberativ al Universităţii. Pentru preşedinte al Senatului au fost supuse la vot candidaturile prof. univ. dr. Sorin Curilă (fost preşedinte al Senatului) şi conf. univ. Aurel Căuş (cancelarul forului). După ce fiecare candidat şi-a prezentat obiectivele pentru instituţia de învăţământ superior orădeană, senatorii – studenţi şi cadre didactice, şi-au exprimat prin vot secret opţiunea. 40 dintre sanatorii votanţi l-au ales pe Sorin Curilă, 35 au votat pentru Aurel Căuş, iar un vot a fost anulat.
„A fost o competiţie corectă. Îmi doresc să reuşesc să le câştig încrederea şi celor care nu mi-au acordat votul şi să duc mai departe construcţia începută în noul mandat. Îmi doresc, ca împreună cu colegii mei, să asigurăm o abordare democratică a managementului Universităţii”, a spus Sorin Curilă.
În acelaşi cadru, a fost ales şi preşedintele studenţilor în Senatul Universităţii din Oradea, funcţie pentru care a candidat doar studentul Marian Ionuţ Boldan, de la Facultatea de Ştiinţe Economice. Pentru funcţia de vicepreşedinte au candidat studenţii: Florin Adrian Abrudan (2 voturi), Alin Ionuţ Moise (1 vot) şi Nicolae Andrei Crăciun (16 voturi), iar pentru cea de secretar George Marian Sima.
Citiți principiile noastre de moderare aici!