Aceasta este soluţia găsită de edili la lipsa de atractivitate a unora dintre parcelele de 250 de metri pătraţi oferite pe terenul din vecinătatea Căii Clujului. Nu au lărgirea suprafeţelor oferite, acolo unde este posibil, şi nici oferirea terenului pentru ridicarea de construcţii cu altă destinaţie, eventual unele care să satisfacă nevoile sociale ale unui cartier mai degrabă înghesuit, altfel destul de puţin ofertant.
Astfel, terenurile rămase libere în Cartierul Tineretului – fie că pe acestea nu au fost ridicate case în termenii impuşi de Legea 15/2003 fie că au fost refuzate din cauza calităţii solului (teren mlăştinos, de ex.), sunt scoase la licitaţie de concesiune pe 25 de ani, cu preţul de la 3 lei/mp/an, cu pasul de licitaţie de 50 de bani. Cel care îl dobândeşte astfel, trebuie să obţină autorizaţia de construire şi să înceapă şantierul în maxim un an de la semnarea contractului de concesionare.
Modificarea susţinută de primarul Ilie Bolojan a primit acordul consilierilor locali în şedina de luna trecută. Edilul s-a arătat rigid în prezentarea ofertei imobiliare. În ciuda evidenţei că 250 de mp este o suprafaţă mică pentru cineva care ar plăti să cumpere teren de casă, Bolojan a insistat pe faptul că, nici măcar acolo sunt mai multe parcele lipite şi situaţia s-ar preta la asta, Primăria nu va permite ridicarea mai unei unice case cu o curte mai mare, deci cu un plus de confort. A invocat raţiunile de ordin urbanistic în sprijinul poziţiei sale. În prezent, Primăria dispune de 72 de parcele de câte 250 de metri pătraţi în acest perimetru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!