În luna februarie 2013, în judeţ, exporturile FOB au însumat 143.890 mii euro, iar importurile CIF au însumat 128.793 mii euro. Comparativ cu luna februarie 2012, exporturile au scăzut cu 16,50%, iar importurile au scăzut cu 19,12%. Faţă de luna ianuarie 2013, exporturile din luna februarie 2013 au scăzut cu 8,34% iar importurile au scăzut cu 11,14%. „Soldul comercial FOB/CIF din luna februarie 2013 a fost de 15.097 mii euro, valoarea exporturilor FOB fiind mai mare decât valoarea importurilor CIF”, a precizat Dana Paşc în comunicatul DJS Bihor.
Primele două luni
Exporturile FOB realizate în perioada 1.01–28.02.2013 au fost de 300.877 mii euro, iar importurile CIF au însumat 273.741 mii euro. Comparativ cu perioada 01.01–28.02.2012, exporturile au scăzut cu 16,44%, iar importurile au scăzut cu 18,62%.
„Soldul comercial FOB/CIF în perioada 1.01–28.02.2013 a fost de 27.136 mii euro, valoarea exporturilor FOB din perioadă fiind mai mare decât valoarea importurilor CIF”, se precizează în comunicatul DJS Bihor.
În perioada 1.01–28.02.2013, ponderi importante în structura exporturilor sunt deţinute de secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginea (50,9%) şi secţiunea încălţăminte, pălării, umbrele şi articole similare (20,1%). În structura importurilor ponderi importante sunt deţinute de secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginea (46,9%); secţiunea încălţăminte, pălării, umbrele şi articole similare (6,2%) şi secţiunea materii textile şi articole din acestea (6,3%).
Citiți principiile noastre de moderare aici!