Marți, în jurul orei 11:55, pe DN76, tânăra se afla la volanul unui Opel, pe care îl conducea cu 114 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei la 50 km/h. Astfel, șoferița a fost la limita de a mai adăuga o lună de permis suspendat, pentru depășirea cu 70 km/h, a vitezei admise.
„Conducătoarea auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionată contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, a precizat comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Oamenii legii au aplicat în ultimele 24 de ore, 116 sancțiuni, cu amenzi de 57.720 lei.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate două tamponări.
Potrivit comisarului-șef Fărcuța, „64 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați trei conducători de vehicule cu tracțiune animală, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost aplicată pentru conducere sub influența alcoolului, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”.
Trimite articolul
XPuțin îi lipsea să mai câștige încă o lună taximetriștii și rechinii de pe seama ei. E prea puțin pentru cum este obișnuită să circule. Probabil la secțiunea “alte mențiuni” a declarat: “Nu am observat indicatorul de localitate”. Ghinion, fato
Unde vrei să nu mai greşeascã, pune radar fix.
Și muncești în altã parte.