În perioada 20 – 22 octombrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe şoselele bihorene pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 959 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 460.320 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 29 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 24 de certificate de înmatriculare, au fost constatate șapte infracţiuni şi 13 tamponări”, transmite comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
Peste 700 de vitezomani
739 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 41 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, iar 162 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
O șoferiță, în vârstă de 50 de ani, a fost înregistrată sâmbătă, cu pistolul radar, în timp ce circula cu 187 km/h prin localitatea Avram Iancu.
Tot sâmbătă au mai fost prinși trei bihoreni care circulau cu peste 120 km/h, doi dintre ei pe Centura Oradea, iar al treilea pe strada Matei Corvin.
Cei patru au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h și au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!