Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat pe DN1 și DN19, la care au luat parte polițiștii rutieri și de ordine publică din Aleșd și Marghita.
[eadvert]
Pe fondul crizei din Ucraina, drumurile din Bihor sunt tranzitate și de vehicule conduse de cătețeni ucraineni. În acest scop, polițiștii bihoreni au desfășurat acțiunea cu caracter informativ preventiv, pentru a preveni victimizarea cetățenilor ucraineni prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan.
Astfel, polițiștii rutieri bihoreni au oprit în trafic autoturismele cu numere de Ucraina care au intrat în țară dinspre P.C.T.F. Valea lui Mihai și i-au servit pe conducătorii auto cu cafea, ceai și apă, oferindu-le astfel prilejul de a se revigora înainte de a-și continua călătoria.
Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au discutat cu cetățenii ucraineni care au intrat pe teritoriul României, i-au îndrumat spre diferite locuri de cazare, unde pot să se odihnească și să servească o masă caldă, le-au recomandat să ia pauze atunci când se simt obosiți și le-au oferit recomandări preventive utile cu privire la conducerea pe timp de noapte și conducerea preventivă, pentru a preveni implicarea acestora în accidente rutiere.
Opriți în trafic și găzduiți
Joi seara, în jurul orei 18.45, în localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Biroului Rutier Marghita au oprit în trafic o autoutilitară în care se aflau două femei ucrainence cu patru copii și bunicul acestora, cărora le-au oferit ceai și cafea. Aceștia le-au mulțumit din suflet polițiștilor și le-au spus că sunt obosiți, pentru că au condus din Kiev și că ar căuta un loc unde să doarmă câteva ore înainte de a-și continua drumul.
Polițiștii bihoreni i-au condus la un loc de cazare în localitate unde să se odihnească peste noapte, iar până adulții s-au cazat, polițiștii s-au jucat cu copiii, aducându-le pentru câteva clipe zâmbetul pe buze.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Bihor, astfel de acțiuni preventive vor avea loc și în zilele următoare.
Trimite articolul
XCe frumos ! Nu mai zic,davai 20 de euro ? Taxa de trecere ? Saracii,si cum vor traii de acum doar din salarii ?