Nu este cert dacă cei doi șoferi au participat și la Retro Summer Festival, însă este foarte probabil, ținând cont că au fost prinși în proximitatea acestuia.
[eadvert]
Vineri, 10 iunie, un orădean de 26 de ani a fost prins în localitatea Băile 1 Mai. În urma testării rapide de drog, șoferul a ieșit pozitiv. Cel de-al doilea șofer a fost prins duminică, 12 iunie, pe drumul comunal 59 din Sânmartin. „Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar penal și au recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
Trimite articolul
XAu venit la prezentarea poliției, dar locuiesc departe și nu au șofer.
Numai idiotii si cei dusi cu pluta se drogheaza.