Evenimentul respectiv s-a produs miercuri, 17 februarie, în jurul orei 18:50, pe DN 76, în localitatea Răbăgani. Polițiștii bihoreni l-au depistat pe tânărul de 27 de ani din Beiuș, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 116 km/h, înregistrată radar.
[eadvert]
Bihoreanul a fost sancționat cu 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile.
Peste 100 amenzi pentru viteză
În ultimele 24 de ore, au fost sancționați 253 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră. Din cele 253 de sancțiuni, 116 au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză.
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 91.610 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 33 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări. 116 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 16 conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, au fost sancționate 14 depășiri neregulamentare, iar 88 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a precizat comisarul-șef al IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Depistat la volanul unui autoturism radiat
Tot în aceeași zi, oamenii legii au depistat pe DC 194, în localitatea Ceișoara, un sexagenar care doncudea un autoturism radiat din circulație. Autoturismul avea montate plăcuțe cu număr provizoriu de înmatriculare atribuite unei alte mașini.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a mai menționat Fărcuța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!