„În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv,” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Șoferului i-au fost colectate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
[eadvert]
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Bărbat de 52 de ani, prins băut la volan
Miercuri, 4 ianuarie, la ora 07.00, pe Bulevardul Ștefan Cel Mare, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,” a mai precizat purtătorul de cuvânt.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!