Acesta a fost depistat marți, 02 iulie, la ora 09:55, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 133 km/h, înregistrată radar, în localitatea Urvind unde limita vitezei de deplasare este de 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
120 de amenzi în 24 de ore
Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 33.695 de lei.
„51 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 23 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 13 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei conducători auto au fost sancționați pentru folosirea telefonului mobil la volan fără dispozitivul de tip „mâini libere”, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a arătat comisar șef IPJ Bihor, Alina Dinu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!