Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că luni, în jurul orei 15:35, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, un tânăr de 15 ani din Haieu a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns în șanțul din stânga direcției sale de deplasare și s-a răsturnat între localitățile Haieu și Betfia.
„După producerea accidentului rutier, atât conducătorul autoturismului, cât și pasagerul său, un tânăr de 20 de ani, din Haieu, care este bănuit că i-ar fi încredințat autoturismul spre a-l conduce, au abandonat autoturismul la fața locului și au părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției”, a declarat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.
Cei doi tineri s-au prezentat în cursul aceleiași zi la un spital din Oradea, iar personalul medical a sesizat polițiștii rutieri cu privire la posibilitatea ca leziunile pentru îngrijirea cărora s-a prezentat tânărul de 20 de ani să fi rezultat dintr-un accident rutier.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, respectiv încredinţarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, a mai precizat Alina Dinu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!