Duminică, 29 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
[eadvert]
La data de 29 octombrie, în jurul orei 01:18, pe Bulevardul Dacia din Oradea, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii orădeni, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Reținut pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice
Tot duminică, în urma administrării probatoriului, polițiștii orădeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Aleșd, bănuit de comiterea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 29 octombrie, în jurul orei 01:18, pe strada Făcliei din municipiul Oradea, acesta a fost depistat în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Trimite articolul
XSal mai elibereze cand voi merge eu sal iau