Joi, 4 aprilie, polițiștii bihoreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din Belarus, sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate.
[eadvert]
Incidentul a avut loc în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 06:30, în Tinăud. Potrivit rapoartelor poliției, individul a fost depistat în timp ce conducea un TIR pe Drumul Național 1. Testele alcoolscopice efectuate au indicat o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, mult peste limita legală admisă.
„Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
Polițiștii bihoreni continuă cercetările în cauză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!