Iarna şi-a revendicat hegemonia asupra Bihorului în a doua zi de Crăciun. Soferii au simţit pe pielea lor ce înseamnă un drum-sticlă, care oricum arată deplorabil. E cazul drumului naţional ce leagă Oradea de Arad. Drumurile judeţene din zona Oradea au fost deszăpezite în măsura posibilităţilor, de vreme ce preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a reziliat contractul pe această zonă în plină iarnă. Astfel, celelalte firme, cu contract pe zonele limitrofe, au acţionat care cum a putut şi şi-a adus aminte de comunele din jurul Oradiei. La Cetariu, spre exemplu, pe drumul judeţean s-a acţionat cu destulă întârziere, ne-a informat primarul Vitalyos Barna.
De duminică după-amiază, Bihorul este sub zapada. Cei mai afectaţi de această situaţie sunt şoferii, care circulă cu strângere de inimă, îndeosebi în afara localităţilor. Cotidianul nostru a fost contactat de şoferi nemulţumiţi de felul în care se circula duminică noaptea pe DN 79 Oradea – Arad: cu 30 km/oră, pe un drum-sticlă, ce se prezenta oricum în condiţii execrabile. Denivelările drumului, gropile, totul coroborat cu lipsa de aderenţă făceau din şofat un sport extrem. „În judeţul Arad se acţionează deja cu sărăriţele, însă în Bihor nu vedeam nicio mişcare. Nimeni nu lucrează la deszăpezire”, ne transmitea un şofer bihorean ce circula duminică noaptea dinspre Arad spre Oradea.
Cine e de vină?
L-am contactat pe Ioan Piţurcă, responsabil pe Bihor din partea Drumurilor Naţionale, pentru a ne spune de ce nu s-a acţionat pe DN 79 Oradea – Arad, în judeţul nostru. „Acest drum nu intră sub incidenţa noastră. Firma Astaldi, care reabilitează drumul, se ocupă şi de partea de deszăpezire. Au o bază la Salonta, care ar fi trebuit să iasă pentru a arunca material antiderapant”, s-a limitat să ne spună Piţurcă despre acest drum naţional, din ce în ce mai periculos pentru şoferi, chiar şi în lipsa căderilor de ninsoare.
În schimb, Ioan Piţurcă ne-a asigurat că pe celelalte drumuri naţionale din Bihor se acţionează regulamentar. Responsabilă e o asociere de firme, cu firma băcăuanului Daniel Umbrărescu, Spedition UMB, în frunte. Totuşi, Piţurcă spune că „nu se poate să fie negru drumul atâta timp cât ninge în continuu. Şi în Germania sau Anglia e la fel, iar lumea nu face atâta scandal. Drumurile sunt circulabile, însă sunt condiţii de iarnă, iar participantul la trafic trebuie să adapteze viteza la condiţiile carosabilului”, a ţinut să puncteze şeful Drumurilor Naţionale pe Bihor. Semnalele primite ieri la redacţie ne spuneau însă că nici pe DN1 – E60 nu se circula deloc grozav. Iar asfaltul acestui drum european a început deja să dea semne de oboseală. E drept, au trecut deja mai bine de zece ani de la reabilitarea sa.
Jurnal bihorean i-a mai semnalat reprezentantului CNADNR faptul că, totuşi, nici Centura Oradea nu se prezenta luni în condiţii prea bune. „Pe Centură s-a acţionat azi şi astă-noapte”, a asigurat Piţurcă.
Pe Centură au apărut deja gropi, în zona Cimitirului Rullikowski, l-am informat noi. Ştie omul Companiei Naţionale de Drumuri? „La primăvară vor fi plombate. Acum nu se poate”, ne-a răspuns Piţurcă, adăugând că la anul, între DN 76 şi DN 79, Centura Oradiei va fi dublată…
C.C.
Antiderapant împrastiat prin Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!