Oradea. Mâine, 28 noiembrie, dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD, împreună cu Sorin Caba, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana”, vor recepţiona şapte maşini noi.
„La sfârşitul anului trecut am primit trei maşini noi pentru prim-ajutor calificat, deci trei ambulanţe de tip B. Anul acesta am primi cele două TIM-uri (Terapie Intensivă Mobilă – n.r.), iar mâine mergem să recepţionăm cele şapte ambulanţe”, a informat Sorin Caba.
Astfel, în curând parcul ISU-SMURD va fi nou în judeţul nostru. În total, vor exista 10 echipaje de prim-ajutor, plus TIM, cu rezervă.
„Vom dispune de 10 echipaje de prim-ajutor şi Terapie Intensivă Mobilă. O ambulanţă şi o maşină de medic”, a precizat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Maşinile deţinute de ISU-SMURD Bihor vor rămâne în parcul din Oradea. Unele dintre acestea vor fi reparate şi vor constitui o rezervă, iar cele care vor impune cheltuieli mari de mentenanţă şi reparaţii vor fi casate.
Maşinile deţinute până în prezent de SMURD Bihor sunt vechi de cinci, opt sau zece ani.
„Cea mai veche ambulanţă este cea achiziţionată de Consiliul Judeţean Bihor în 2008 – Ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă. Are câteva sute de mii de kilometri parcurşi, dar încă funcţionează”, a precizat dr. Hadrian Borcea.
„Noi ne vom strădui să păstrăm cât mai multe din cele vechi în stare de operativitate, ca să ne asigurăm rezervele. Dar nu vom investi în cele care necesită un consum foarte mare de bani pentru că nu se mai justifică”, a mai adăugat Caba.
Potrivit dr. Borcea, o parte dintre maşinile vechi vor intra într-o rezervă naţională. Concret, se va crea, la nivel naţional, în trei sau patru puncte, o rezervă naţională, atâti pentru serviciile de Ambulanţă, cât şi pentru SMURD, iar ele vor fi direcţionate spre un judeţ sau altul, în funcţie de nevoi.
„În cazul în care pică mai multe maşini într-o anumită zonă, temporar, vor putea fi folosite cele vechi recondiţionate”, a explicat Caba.
Ambulanţele sunt achiziţionate printr-un proiect cu fonduri europene al Departamentului de Situaţii de Urgenţă şi GSU, derulat la nivel naţional. Fiecare judeţ primeşte un număr de Ambulanţe, variabil în funcţie de mărime şi numărul de echipaje.
Se doreşte înlocuirea întregului parc la nivel naţional, iar ISU – SMURD Bihor reuşeşte, cu acest prilej, să-şi reînnoiască întregul parc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!