De această dată, Petrică Enache a fost prins după ce a jefuit-o pe angajata unei patiserii din Oradea.
[eadvert]
Individul a încercat cu victima aceeași stratagemă pe care a folosit-o în toate faptele comise până acum: i-a cerut să-i schimbe 950 de lei, pe care îi avea în bancnote de 10 lei, în bancnote de valori mari. În timpul tranzacției, a încercat să profite de neatenția angajatei și i-a dat o sumă mai mică la schimb. Doar că femeia și-a dat seama ce încearcă șmenarul Petrică și l-a prins de braț.
”Pentru a-și asigura scăparea, bărbatul ar fi agresat-o și ar fi fugit, scăpând pe jos banii sustrași”, a explicat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. În urma incidentului, victima a suferit răni pentru vindecarea cărora are nevoie de 3-4 zile de îngrijiri.
Fapta s-a petrecut pe 27 februarie, în jurul orei 17:45, iar Petrică Enache a fost reținut de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei pe 14 martie. În aceeași zi, judecătorul de drepturi de libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea l-a arestat pentru 30 de zile.
Cazier impresionant și mai multe procese pe rol
Jurnal bihorean și Bihon au scris pe larg despre faptele comise de Petrică Enache atât în Bihor, cât și în alte județe. Șmenarul voiajor este deja judecat de Judecătoria Oradea pentru trei înșelăciuni similare comise la o cafenea și o sală de jocuri din municipiu și la un ABC din Oșorhei, dar și de judecătorii din Iași, pentru furt și șmen.
În plus, în luna noiembrie, gălățeanul a fost reținut după ce i-a cerut unei vânzătoare din Ștei să-i schimbe o sumă în bancnote cu valoare mai mare. ”Ar fi profitat de neatenția acesteia, care i-a oferit 1.000 de lei în bancnote având cupiura de 200 de lei, înmânându-i în schimb doar 580 de lei, cauzând astfel un prejudiciu de 420 de lei”, explicau anchetatorii.
Petrică Enache a mai fost condamnat de două ori, în 2020 și 2021, tot de instanțele din Oradea, în unul dintre cazuri fiind urmărit și fotografiat de o farmacistă pe care a înșelat-o prin aceeași metodă.
Trimite articolul
XDaca a comis atatea infractiuni, a fost si prins si condamant recent, cum de era in libertate? Ah, da, la noi pedepsesele sunt cu suspendare, indiferent de natura lor, esti condamnat pentru talharie, primesti cu suspendare, esti prins din nou, tot cu suspendare.
Pai trebuie sa fii chiar idiot sa nu comiti iar infractiuni, cand stii ca nu patesti absolut nimic.
Pentru ce naiba mai avem inchisori?
Hai ca inteleg ca primesti cu suspendare prima data, mai ales daca e furt, nu talharie si se recupereaza prejudiciul. Dar la recidiva e clar ca ala e un gunoi infect si trebuie aruncat la parnaie macar 5 ani. Iese si recidiveaza iar? 10 ani minim!
Dar nu, noi dam cu suspendare…