Small Time Festival, organizat de Asociația Pentru Micuțul Noel împreună cu agenția locală Artistic Entertainment, a fost reprogramat de două ori din cauza panedemiei, ca în final să se mute pe anul viitor, în 29-30 mai 2021, în Parcul Cetății Oradea, în fiecare zi de la ora 10:00 la 23:00.
[eadvert]
Au fost deja anunţaţi idolii muzicii anilor ’90-’00, No Mercy și Mr President, care vor urca pentru prima oară pe scena orădeană. Chiar și azi fredonăm hituri lor: „Where do you go”, „Kiss you all over”, „When i die” sau „Coco Jumboo”, „I give you my heart”, „Up’n away”.
În line-up figurau deja şi trupa Anymood, cunoscută în viața de clubing din Germania și Ungaria, dar şi Chris Lawyer, a cărui piesă celebră „Right on time” este mixata de dj renumiți precum Tiesto, Martin Garrix și Don Diablo. Campaniei s-a alăturat şi trupa Frații Jdieri, apoi o trupă din Ungaria, Bebe and Band, care prezintă hituri funky celebre din anii ’80-’90 dar şi formaţia Republic.
Imaginează-ți două zile pline de distracție, cu o suită impresionantă de activități, imaginează-ți concerte, programe culturale și artistice, activități sportive și educaționale, imaginează-ți un copil care, prin puterea oamenilor de rând, își câștigă dreptul de a trăi, spun organizatorii.
„Ne vedem în 29-30 mai 2021! Și nu uitați: lista artiștilor internaționali prezenți la festival este din ce în ce mai mare!”, anunţă Edina Doczi, organizatoarea și fondatorul agenției Artistic Entertainment.
Să ne bucurăm și să sărbătorim viața aşa cum e ea: mult mai frumoasă când suntem împreună. Evenimentul SMAllTime Festival este dedicat mediatizării cazului lui Noel. Biletele se pot achiziționa prin rețeaua iaBilet iar 50% din încasări vor merge către Asociația pentru micuțul Noel.
Biletele se găsesc pe: https://m.iabilet.ro/bilete-smalltime-festival-51245/ . Online puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Curier oriunde în țară, iar fizic în magazinele Flanco și în rețeaua iabilet.ro/rețea, în Bodega – Oradea,str Arany János nr 7, în olumbus Cafe- sub pasajul Vulturul Negru şi în Mina de Comori- Oradea,str Cuza Voda nr 27. Prețul biletelor: adult: 50 ron/zi, copii(3-14 ani): 15 ron/zi. Copii sub 3 ani au acces gratuit.
Sunteţi aşteptaţi în mai, anul viitor, să umpleţi Parcul Cetății Oradea cu oamenii minunați care își doresc ca Noel să ajungă la destinația călătorie lui. Țineți cont, locurile sunt limitate!
Citiți principiile noastre de moderare aici!