La acest eveniment vor participa peste 900 de slovaci. „Este în tradiţie ca creştinii romano-catolici slovaci să sărbătorească evenimentele majore din viaţa lor creştină. Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România doreşte să reînvie această tradiţie pentru că religia este un pilon de bază al societăţii, care ajută la promovarea culturii şi identităţii minorităţii slovace. În calitate de reprezentant al minorităţii în Parlamentul României doresc să contribui, prin astfel de acţiuni, la revigorarea şi păstrarea tradiţiilor şi moştenirii culturale ale comunităţii slovace”, spune Adrian Miroslav Merka, preşedintele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România.
În acest pelerinaj corurile slovacilor din Bihor, Sălaj, Arad şi Timiş vor prezenta câteva cântece tradiţionale religioase.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!