Specialist în istorie, prorectorul orădean Sorin Şipoş a întâmpinat luni delegaţia Universităţii din Preşov cu observaţii istorice salutate şi de rectorul oaspete René Matlovič.
„Slovacii au adoptat catolicismul cu capitala la Roma dar au păstrat alfabetul chirilic al sfinţilor Chiril şi Metodiu. Iar românii sunt singurul popor latin care ţine de lumea ortodoxiei”, a observat Sorin Şipoş explicând că tema proiectului comun se integrează într-o dimensiune modernă de investigare istorică. „Toate ţările mai mici din spaţiul Europei Centrale au traversat perioade interesante. Acum constatăm în România o schimbare de percepţie privind moştenirea şi valorificarea patrimoniului cultural. Nu e uşor fiindcă România e un stat centralizat şi ne-am obişnuit să aşteptăm toate măsurile de la centru. Totuşi, iată că acum se predă la şcoală istorie locală, două ore pe săptămână. E firesc, fiindcă nu poţi cere unei comunităţi să-şi valorifice patrimoniul cultural dacă nu şi-l cunoaşte”, a mai spus proectorul Şipoş. Acesta a arătat că „un spaţiu e cu atât mai interesant cu cât vizitatorul intră în localităţi cu arhitectură, vestimentaţii şi tradiţii diferite”. În consecinţă „cultura şi civilizaţia maghiarilor, germanilor, slovacilor, evreilor şi rromilor sunt altfel valorizate şi percepute”.
„Minoritate cuminte”
Sorin Şipoş a mai subliniat că Bihorul şi oraşul arădean Nădlac au cea mai importantă comunitate slovacă din ţara noastră şi că această comunitate este „cea mai cuminte şi înţeleaptă” din România.
La rândul său, rectorul René Matlovič a apreciat discursul istoric al lui Sorin Şipoş şi a subliniat că Universităţile din Oradea şi din Preşov derulează un proiect „care poate fi foarte util oferind ambelor părţi şansa de a-şi împărtăşi cunoştiinţe din cercetare”.
Proiectul se numeşte „Regiuni multiculturale, patrimoniu naţional şi provocări contemporane în societatea română şi slovacă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!