Din totalul de sancţiuni, jandarmii exemplifică câteva, astfel opt dintre sancţiuni au fost aplicate în urma unor acţiuni comune cu AJVPS Bihor şi Aqua Crisius, pentru faptul că cei opt pescari nu posedau permis de pescuit valabil. Drept urmare, acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol se vor intensifica în următoarea perioadă. O sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei a fost aplicată unui sălăjan care practica ilegal jocurile de noroc în incinta autogarei din Oradea.
„Totodată, un bihorean a fost amendat cu 800 lei, pentru că a scos material lemnos din exploatarea forestieră fără acordul organelor silvice, iar alţi trei orădeni şi un bărbat din Tulca au fost sancţionaţi contravenţional pentru provocare şi participare la scandal cu amenzi în valoare totală de 2300 lei”, informează căpitan Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!