În Bihor, joi, 16 aprilie, există 1678 persoane carantinate, 14 persoane vindecate.
În intervalul 15 aprilie, ora 08.00 – 16 aprilie, ora 08.00, structurile teritoriale MAI din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.
Misiuni și verificări
Polițiștii bihoreni au verificat 874 persoane aflate în izolare în 382 locații. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 25 de convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au efectuat 2 misiuni de transport persoane către spațiile de carantină desemnate. În aceste misiuni au fost implicate 452 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
Jandarmii bihoreni au însoțit 5 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 10 centre de carantină. În aceste misiuni au fost implicate 121 cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 30 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au efectuat 2 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, angajații ISU Crișana au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 22 de cadre ISU Crișana.
Amenzi de peste 300.000 lei
Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale în valoare de 305.600 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!