Anul şcolar 2011 – 2012 vine cu schimbări importante atât pentru elevi cât şi pentru profesori.
Astfel, elevii se vor confrunta cu noi proceduri menite să le crească performanţele. Cei din clasele primare vor avea ore speciale de lectură, iar elevii care vor intra în clasa a V-a vor face cinci ani de gimnaziu şi nu patru, aşa cum se întâmpla până acum, la evaluarea naţională vor fi cinci probe, în timp ce la începutul fiecărui ciclu de învăţământ elevii vor fi testaţi la absolut toate disciplinele.
Nici profesorii nu vor scăpa de evaluări. Chiar dacă salariile nu le vor creşte, pretenţiile sunt mult mai mari iar dascălii vor primi calificative în funcţie de performanţele înregistrate la clasă. Din acest an dispare şi examenul de titularizare, iar angajările se vor face direct la şcoli.
Siguranţa elevilor se vrea a fi o prioritate în noul an şcolar. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că „2011-2012 va fi anul şcolar în care se va lupta împotriva chiulului”. O idee în acest sens era accesul elevilor în şcoli pe baza unor cartele magnetice. În Bihor, până acum însă în nicio şcoală nu s-au montat sistemele necesare.
Noul calendar modifică şi vacanţele. Astfel, vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, iar cea de primăvară, două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!