Duminică, 6 august, în jurul orei 02:30, polițiștii de frontieră bihoreni au prins trei femei și trei bărbați, care încercau să treacă vama ilegal. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borş i-au prins pe cei șase când se aflau la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră.
„Cu ocazia verificărilor preliminare, s-a stabilit că „cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, iar bărbaţii între 27 și 37 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Borș, Laura Beatrice Bondar.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!