Veselă, plină de energie, frumoasă, orădeanca Bianca-Gabriela Sas şi-a descoperit pasiunea de a călători singură prin lume. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea, a terminat masterul, mai are de prezentat dizertaţia. Gustul pentru călătorii l-a prins când a plecat cu work&travel în Statele Unite. A fost de patru ori: în Ocean City Maryland, în Ocean Beach New York şi de două ori în Montana. După work&travel, dacă tot a câştigat bani, a profitat şi a plecat singură două săptămâni în San Francisco, New York şi Miami, şi într-o excursie în Mexic. Anul trecut a fost şi cu o bursă Erasmus în Bari, Italia.

Era o fire calculată, care îşi planifica totul din timp. Dar într-o zi a văzut că un sibian, cu care a stat acum patru ani în SUA, va merge în vacanţă 20 de zile în sud-estul Asiei. Cerându-i amănunte, acesta i-a explicat că face backpacking (o formă independentă de a călători, cu preţuri mici, cu un rucsac în spate, uşor de dus pe distanţe lungi, folosind transportul public şi cu cazare la hosteluri). Biancăi i-a surâs ideea. Era momentul potrivit: nu avea nicio relaţie, nici servici, şi avea banii câştigaţi în Statele Unite. A început iniţial excursia împreună cu el, şi-au planificat doar un zbor şi o cazare de trei zile în Singapore, pentru a avea de unde porni. Ideea era de a merge prin mai multe ţări. Parteneriatul însă nu a ţinut prea mult, pentru că nu se potriveau la felul de a gândi şi făceau prea multe compromisuri. După două săptămâni s-au despărţit.

A găsit la un moment dat mai multe fete în Malaezia, în Kuala Lumpur, care călătoreau singure şi care au inspirat-o. Le-a întrebat dacă nu e periculos. I-au spus că nu, şi asta i-a dat curaj: „Am zis că dacă ele pot, atunci pot şi eu. Şi am plecat singură, şi a fost cea mai tare experienţă”, spune Bianca. A stat trei luni. A plecat pe 28 noiembrie din ţară, şi pe 25 februarie a pornit spre casă. Totul a fost de pe o zi pe alta. Singapore – Malaezia – Indonezia – Thailanda – Cambodgia – Vietnam. A mers de jos în sus, până în Hanoi (Vietnam), iar de acolo a mers înapoi în Singapore câteva zile, şi apoi zborul spre casă.

„Singapore a fost şocant pentru mine, cât este de civilizat şi de organizat. Totul la extrem, robotizat totul şi foarte curat. Malaezia e ca şi România, nu am simţit diferenţe. Şi banii sunt aproape la fel. Indonezia mi-a plăcut cel mai mult. Acolo am stat cel mai mult, o lună. Am fost şi în Bali, şi în Java. Thailanda nu mi-a plăcut deloc. E totul prea scump, iar localnicii îşi permit să se comporte cum vor cu turiştii, pentru că turişti vin non-stop. Preţurile sunt foarte ridicate din cauza chinezilor şi ruşilor. E prea exploatată turistic. Nu se mai simte cultura thailandeză. Toate cafenelele sunt ca de Istagram. Nu găseşti localuri tradiţionale, nu mai e nimic autentic, s-a pierdut tot. Cambodgia m-a surprins. Mi-am dorit foarte mult să o văd şi a fost superb”.

În general, a stat în hosteluri şi în locurile unde era multă lume. Intra în vorbă cu oamenii şi întreba care de unde vin, şi cerea informaţii, recomandări, sau se informa de la recepţiile hostelurilor. Folosea mult autobuzele, mai ales în Thailanda, Cambodgia şi Vietnam. Cu trenul a mers în Java, iar în Bali a mers numai cu scuterul. Îi e dor şi acum de scuter şi de papuci. Dacă îşi planifica să meargă în vreun oraş, îşi luam cazare două-trei nopţi. În prima şi a doua zi atingea obiectivele turistice, iar a treia zi şi-o lăsa pentru cumpărături, plimbări prin oraş, vorbit cu localnicii. Îi place stilul mai alert, pentru că se plictiseşte repede. Se uita şi pe internet care erau excursile mai populare, cum e Ha Long Bay în Vietnam, cum să iasă mai bine în funcţie de bugetul pe care îl avea. Era destul de dificil, pentru că se apropia Anul Nou Chinezesc.
A cunoscut nişte băieţi cu care a planificat să stea de Crăciun şi de Revelion. Un Crăciun lejer, departe de consumerism. Insula Gili Meno se spune că este insula îndrăgostiţilor, sau insula lunii de miere. Este foarte mică, într-o oră o traversezi pe toată. Are plajă cu nisip alb. Singurele mijloace de transport sunt nişte căruţe cu cai. A stat într-un eco hostel făcut din bambus, ca un fel de casă fără uşi, fără geamuri, paturi cu plase, să te ferească de insecte. Totul era deschis. S-a organizat o masă festivă cu paste şi era invitat practic oricine de pe insulă. La masă erau toate naţionalităţile: Australia, Olanda, Rusia, Anglia, România… Prietenii ei erau unul din Tunisia şi unul din Portugalia.

Decizii radicale

Anul Nou Chinezesc l-a prins în Hanoi, Vietnam. A fost interesant, pentru că ei nu sărbătoresc ca noi. A fost totul mult mai simplu, doar cu baloane şi artificii deasupra lacului Hoan Kiem. S-a împrietenit acolo cu un tip din Buenos Aires, cu două fete din Germania şi doi băieţi din Maroc, care călătoareau la fel ca şi ea, unii pentru o lună, fetele pe şase luni. A întâlnit foarte mulţi oameni care au decis să ia un an pauză şi să călătorească. Fie după liceu, fie după facultate, fie la 30 de ani sau la 40, când au decis că nu au viaţa pe care şi-o doresc. Au lăsat totul, au vândut totul şi au pornit să vadă lumea. Şase luni, doi ani… Oameni foarte diferiţi, cu multe poveşti, multe experienţe.

După focul de artificii s-au dus în club. Pe stradă aveau loc tot felul de ritualuri de venerare a strămoşilor, se ardeau pe stradă bani falşi, teancuri de dolari, în ideea că vor ajunge la persoanele decedate în cazul în care vor avea nevoie în viața de dincolo. Sau ardeau cai din carton. Arăta apocaliptic, erau foc şi fum şi artificii peste tot. A doua zi, toată lumea mergea în vizită. Anul Nou se spune că este ocazia perfectă pentru fiecare familie de a se reuni și de a îngropa securea războiului. Toţi din familie urcau pe scuter şi mergeau în vizită, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale şi ducând cu ei copaci de mandarin care aduc noroc şi prosperitate în Noul An.

În 17 şi 18 februarie a fost în excursie pe Ha Long Bay. Când s-a întors, a ieşit cu ghidul în oraş, care a dus-o la casa lui din Hanoi, să ia cina cu familia lui. Era doar un palet, o rogojină. I-au oferit un scăunel, dar Bianca a vrut să stea ca şi ei. Pe perete aveau două rafturi mari pline cu ofrande, de la fructe la ţigări, la băutură, bani şi cărţi. Au servit-o cu orez, fiert simplu, şi altul făcut ca un fel de tort, dar sărat, foarte gelatinos. Pui fiert, porumb prăjit şi salată de legume. I-au pus două beţe în mână şi au întrebat-o dacă se descurcă. A învăţat cât de cât. I-a plăcut că ei tot timpul mănâncă în familie şi comunică mult la masă.

Casa avea trei etaje şi stăteau acolo pe familii. Ghidul i-a arătat casa. Aveau baia în bucătărie. Toaleta era mai ferită, apoi erau aragazul, chiuveta, frigiderul şi apoi duşul. Toate încăperile erau mici, doar că tavanul era înalt. De altfel, şi străduţele lor sunt înguste, parcă străbaţi un labirint. Acolo se spune că dacă reuşeşti să treci strada în Hanoi, ai făcut un lucru mare. Şi aşa şi era, pentru că traficul era infernal.

În Bali a stat la doi localnici. La unul dintre ei s-a întors de patru ori, pentru că stătea aproape de aeroport. Când a făcut excursie de cinci zile în Java şi-a lăsat geanta la el, a ajutat-o cu pregătirile, cu informaţii, a ţinut tot timpul legătura online cu el şi îi dădea tot felul de sugestii.
„Ai mei au zis că mă susţin, doar că nu înţelegeau de ce vreau să fac asta. Ţineam legătura cu ei online. Am călătorit trei luni, dar nu am avut nicio problemă. Mi-a fost teamă, fiind singură. Dar şi în America am fost singură. Am plecat cu un ghiozdan de 50 de litri. Avea 9 kg. Şi am venit acasă cu 15, pentru că am adus multe cadouri. Am crezut că voi slăbi de la umblat, cărat de bagaje şi mâncare, dar nu. Mâncarea a fost foarte bună. Am mâncat şi supă de ţipar, şi calamar”.

A făcut şi un curs de gătit în Thailanda. Voia să înveţe să facă Fried Rice, ceea ce a mâncat peste tot pe unde a umblat – orez prăjit cu legume, pui şi cu ou, toate amestecate. Cu ulei de peşte, zahăr brun, foarte interesant la gust. Şi orice mâncare acolo era cu chilli. A învăţat să facă şi supă de pui în lapte de cocos. Nu a încercat scorpioni şi viermi în Bangkok, pentru că păreau prăjiţi de cel puţin o lună.

Excursii

În decembie a fost în excursie la vulcani în Bali, la Agung, cel care a erupt în noiembrie. A ajuns până la 1.600 de metri din 2.400, pentru că era înnorat, începea ploaia şi nu putea vedea gura vulcanului. A doua zi, când a ajuns cu barca pe insulă, a erupt vulcanul. Apoi a închiriat un scuter şi a mers pe un alt vulcan, pe Batur. În Java, a urcat pe vulcanul Ijen, unde există şi o mină de sulf. Acolo, centrul de atenţie îl reprezintă focurile albastre (blue fire), care apar de la vaporii de sulf. Gazul care conţine sulf iese din crăpăturile vulcanului, din cauza presiunii mari şi a temperaturii înalte – aproximativ 600 de grade Celsius. În contact cu aerul, gazul se aprinde. Au pornit la miezul nopţii să urce patru kilometri pe vulcan, pentru că noaptea se vede cel mai frumos focul.

A mai fost în oraşul Probolinggo, tot în Java. A făcut trecking tot noaptea pe vulcan, ca să vadă răsăritul. În Thailanda, în Chiang Mai, a fost la un sanctuar pentru elefanţi şi la temple.

În Cambodgia a ajuns în Phnom Phen, la muzeul genocidului. Este de fapt locul unde au fost torturaţi şi ucişi peste 17.000 de oameni, o amintire a crimelor hidoase comise de regimul lui Pol Pot. O mare parte a clădirii şi a împrejurimilor nu s-a schimbat din 1979, sute de fotografii fiind expuse. Unii au murit acolo, alții au ajuns pe Câmpiile Morții. Se pot vedea camerele de interogare și instrumentele de tortură, celulele deținuților, amenajate în fostele săli de clasă ale liceului, hainele acestora și multe fotografii făcute de torționari.
A fost şi la Câmpiile Morții, unde deținuții, după interogare, erau duși și împușcați, apoi aruncați în gropile comune. A fost foarte greu de digerat penru Bianca, a afectat-o psihic. „Sincer, nu am ştiut ce s-a întâmplat în Cambodgia, cu khmerii roşii, care au ucis o treime din populaţie. Pozele sunt explicative, se văd urmele pe pereţi, paturile sunt acolo. A fost un audio tour. Cinci ore am stat în muzeu. Vocile tremurânde de pe audio te impresionează. A fost foarte trist, cu lacrimi în ochi. În Câmpiile Morţii pământul încă mai scoate la suprafaţă dinţi, oase şi haine”.

A fost şi la muzeul războiului din Vietnam, muzeul Ho Chi Minh. Cel mai mult a impresionat-o cât de mult au fost afectaţi oamenii de agentul portocaliu. Este a patra generaţie care se naşte cu malformaţii. (În timpul războiului din Vietnam, între 1962-1971, armata americană a folosit 80 de milioane de litri de „Agent Orange”, o substanță chimică defoliantă, asupra pădurilor și zonelor rurale, distrugând deliberat culturile și mediul înconjurător, ucigând mii de oameni nevinovați.) A fost şi în tunelele Cu Chin (Vietcong-ul a construit aceste tunele în timpul războiului din Vietnam. Au fost spitale, bucătării, dormitoare, camere de întâlnire, arsenalele în aceste tuneluri.) „Am învăţat multe din aceste excursii”, mărturiseşte Bianca.

Toată călătoria de trei luni a costat-o pe Bianca undeva la 4.000 de dolari, cu bilete cu tot. Spune că nu a făcut compromisuri mari, a făcut tot ce a vrut şi şi-a propus, toate excursiile pe care şi le-a dorit, şi-a luat suveniruri şi haine.

Am întrebat-o ce i-a plăcut mai mult şi răspunsul a venit rapid şi firesc: oamenii! Mai ales în Indonezia, Cambodgia şi Vietnam. „Sunt aşa de diferiţi! Mi-s foarte dragi. Sunt timizi, simpli şi umili. Nu se uită la tine în ochi. Sunt foarte ruşinoşi, cu mult bun-simţi şi foarte respectuoşi. Sunt foarte simpatici”.

Toată lumea a întrebat-o cum de a mers singură. „E mult mai uşor aşa. Acum, după experienţa asta, nu aş mai putea pleca altfel la drum. Nu mă aşteptam să fie aşa de simplu şi să îmi placă aşa de mult. Acum mi se pare că e posibil orice. Înainte eram foarte calculată şi îmi planificam totul. Nu plecam nicăieri în excursie fără să ştiu unde stau, cât stau, ce fac, când mă întorc. Acum nu mă mai interesează. Mă pot duce doar cu un bilet de autobuz şi ce o fi, o fi. Cât de cât îmi planific cazările, ca să am o direcţie. Recomand tuturor să meargă să viziteze Asia. Noi nu suntem obişnuiţi cu backpacking. Suntem cu all inclusive, totul planificat, şi nu avem curajul să căutăm singuri. Dar totul e online. M-am descurcat doar cu telefonul. Cel mai important era să am bateria externă la telefon. Iar la recepţiile hostelurilor afli toate informaţiile şi au toate serviciile, de la rezervări de bilete la autobuze, la recomandări pentru mâncare, spălătorie, unii au şi suveniruri de vânzare. Unul din recepţioneri organiza chiar el excursii şi te însoţea. Şi totul era negociabil”.

Acum îşi doreşte să lucreze diferite sezoane în diferite ţări. Îşi propune să se angajeze pe iahturi, în sudul Franţei. O vară. Şi apoi vrea să meargă în Australia şi în Noua Zeelandă. Este foarte deschisă la oportunităţi şi este convinsă că îşi poate împlini orice vis.