Kiss Judit îl acuză în continuare pe Ţîrle de lipsa oricărui interes faţă de problemele salariale ale angajaţilor de la CJ.
Ce zice Kiss Judit
Kiss Judit mai spune că ea nu a acceptat să semneze nimic care să lezeze drepturile salariale ale colegilor săi. „Am prelungit doar Contractul Colectiv de Muncă din 2008”, spune Kiss Judit, amintind că în aprilie 2010 i-a trimis o adresă preşedintelui, aducându-i la cunoştinţă posibilităţile legale pe care le are pentru acordarea de sporuri. „Atunci, la acea oră, printr-o adresă am cerut sprijinul conducerii ca prin Legea 330/2009, aplicată salariilor din 2010, care permitea să se dea un spor de până la 30%. Răspunsul lor era unul evaziv şi mult depaşit de termenul legal de 30 de zile.
Consider că merita cunoscute aceste „dedesubturi” ale tărăşeniei, fiind vorba despre existenţa câtorva zeci de oameni. Prezentarea deformată a realităţii dovedeşte lipsa de curaj, lipsa de soluţii şi lipsa de interes din partea conducerii CJ Bihor – fapte ce nu constituie elemente de bun augur în perspectiva activităţii instiţutiei. Ar fi recomandabilă revenirea cabinetului Ţîrle cu picioarele pe pământ”, ne-a transmis în scris Kiss Judit.
Reamintim că angajaţilor din aparatul propriu al CJ Bihor li s-au tăiat salariile cu 25 – 50%, din 1 martie, prin eliminarea sporului de dispozitiv şi a celui de fidelitate. Conducerea CJ a transmis săptămâna trecută că nu a făcut decât să respecte legea.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!