Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară va cere partenerilor afiliaţi din întreaga Europă boicotarea zahărului „Diamant” pe care Pfeifer & Langen îl va produce în Polonia şi Germania. Declaraţia aparţine preşedintelui Dragoş Frumosu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de liderul sindical de la Fabrica de Zahăr, Horia Ursu.
Reacţia sindicatelor vine după ce nu mai au dubii că închiderea fabricii de la Oradea a fost premeditată, provocată artificial ca şi datoriile de 200 de milioane de euro pe care producătorul orădean le-ar avea către firma-mamă din Germania.
„Cerem autorităţilor să se implice, să vedem dacă toate cauzele contractuale din 2007 au fost respectate. Sperăm că a fost un contract semnat cu Pfeifer & Langen în avantajul României, nu al altora. Iar dacă statul nu va găsi nimic în neregulă, atunci chiar nu mai avem nimic de făcut. Vom face însă tot ce putem legal să-i faultăm…Şi aşa, nu se poate să fim pe primul loc în UE la creştere economică, dar pe consum! Suntem nebuni? Tot ce câştigăm cheltuim, iar banii se duc la alţii”, a spus preşedintele FSIA.
[related-post post_id=”1970905″]
[related-post post_id=”1964607″]
[related-post post_id=”1965995″]
[related-post post_id=”1960453″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!